Camera Deputaților a adoptat tacit, în ședința de miercuri, proiectul de lege al USR care vizează desființarea Secției de investigare a infracțiunilor în justiție (SIIJ).

Inițiatorii susțin că nu există „motive care să justifice înființarea Secției”.

Proiectul inițiat de deputații și senatorii USR a trecut tacit de Camera Deputaților, prin depășirea termenului pentru dezbatere și vot final.

Inițiatorii susțin că motivele inițierii acesuit proiect se referă la „inexistența unor motive care să justifice înființarea acesteia (Secției – n.r) , la impactul generat asupra independenței judecătorilor și procurorilor, precum și asupra încrederii cetățenilor în sistemul de justiție penală și, în general, asupra justiției din România”, potrivit Mediafax.

USR reamintește în proiectul de lege că și magistrații din România au făcut apel la Guvern și Parlament pentru a desființa SIIJ.

„Desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost solicitată inclusiv de magistrați, sens în care amintim «Apelul magistraților români către Parlament și Guvern», semnat de peste o mie de judecători și procurori, prin care solicită, printre altele, «desființarea imediată și necondiționată a secției de parchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori»”, conchid aleșii USR, în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Forul deczional este Senatul.

32 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =