Caută
Close this search box.

Violeta Alexandru pune tunurile pe poştaşii care fac politică şi întârzie livrarea pensiilor

Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat miercuri că a avut o întâlnire cu directorul Poştei Române, pe care l-a avertizat că există agenţi care ar face politică în teren în timp ce livrează pensiile şi aceste activităţi trebuie să înceteze.

„Cu privire la întârzierea unor plăţi în plata pensiilor, respectiv la faptul că unii poştaşi, în această perioadă, în loc să se rezume la ceea ce scrie în fişa postului, şi anume să livreze pensia pensionarului, întreţin o comunicare cu pensionarul, îndemnând să voteze un anumit partid.

Pe mine mă interesează ca pensiile să fie plătite la timp. Nu vreau să se facă politică. ci Poşta Română să-şi respecte contractul pe care îl are cu Casa Naţională de Pensii. Şi pentru că am primit aceste semnale, am simţit nevoia să-i punctez reprezentantului Poştei Române că are obligaţia să respecte contractul în care este angajat cu Casa de Pensii şi să livreze fiecărui pensionar pensia la timp, fără să se implice în nicio activitate politică”, a declarat, miercuri, Violeta Alexandru, potrivit Mediafax.

Ministrul Muncii a mai precizat că i-a cerut directorului Poştei informări săptămânale cu privire la livrarea pensiilor.

„Am cerut în acest sens, directorului Poştei Române, să mă informeze săptămânal, în intervalul 1-20 ale lunii, perioada în care pe graficul despre care mi-a vorbit livrează pensiile în ţară. Să mă informeze săptămânal asupra situaţiei pensiilor livrate, respectiv să îmi semnaleze acolo unde există, din timp, eventuale întârzieri, să îmi explice cauzele pentru care acestea există”, mai spune Alexandru.

Ministrul Muncii a mai declarat că a atras atenţia directorului Poştei asupra faptului că liderii de sindicat din această instituţie s-ar ocupa mai mult cu politică „şi cu întreţinutul unei atmosfere tensionate în interiorul lucrătorilor Poştei Române”.

„Sunt oameni care sunt membri de sindicat şi care primesc de la liderii de sindicat indicaţii politice. Acestor lideri de sindicat le spun să se întoarcă la treaba pe care o au de făcut şi să o facă cu rigurozitate, fără niciun fel de amestec în viaţă politică.

Există suficient spaţiu unde ne putem manifesta politic, în ceea ce priveşte plata pensiilor trebuie să ne ţinem de contractul pe care Casa de Pensii îl are cu Poştă Română şi fiecare pensionar să îşi primească pensia la timp, în graficul pe care Poştă îl are de onorat.”, a declarat Violeta Alexandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri