Caută
Close this search box.

Actorul Joaquin Phoenix, desemnat de PETA personalitatea anului 2019

Actorul Joaquin Phoenix, de trei ori nominalizat la Oscar, cunoscut din filme ca „Walk the Line” şi „Joker”, a fost desemnat de organizaţia PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) personalitatea anului 2019.

Imagini pentru Joaquin Phoenix,

Vegan de la vârsta de 3 ani, Phoenix este un susţinător vechi al organizaţiei care luptă pentru drepturile animalelor.

Recent, el a apărut în campania PETA „We Are All Animals”, prin care este promovată interzicerea companiilor de circ cu animale.

Phoenix a participat la mai multe manifestaţii de gen şi a produs documentarul „The Animal People”, despre activiştii care luptă împotriva intereselor industriei.

„Joaquin Phoenix nu a ratat nicio ocazie de a întoarce reflectorul spre condiţia animalelor şi de a da un mare exemplu ca vegan”, a transmis într-un comunicat preşedinta PETA, Ingrid Newkirk.

Titlul de Personalitatea Anului a fost acordat în trecut unora ca Oprah Winfrey, Anjelica Huston, Olivia Munn, Eva Mendes, Alicia Silverstone şi Papa Francisc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri