Caută
Close this search box.

Adrian Năstase și-a pierdut decorația

Adrian Năstase

Președintele Klaus Iohannis a ieșit azi în public și a anunțat că a decis să îi retragă decorația fostului premier al României, Adrian Năstase. Președintele a lansat în declarația de azi un nou atac la adresa PSD, după ce ieri a trecut moțiunea simplă împotriva lui Florin Cîțu, ministrul de Finanțe.

Klaus Iohannis i-a retras Ordinul Steaua României lui Adrian Năstase

„Da! Și pot să vă zic că am decis retragerea tuturor decorațiilor tuturor celor care au avut probleme legale și care s-au înscris la capitolul din lege privitor la cei cărora le pot fi retrase decorațiile. Veți primi întreaga listă a tuturor celor pentru care am decis retragerea decorației”, a spus azi Iohannis.

Fostul premier al țării fusese condamnat în dosarul Trofeul Calității, iar foarte mulți români i-au cerut președintelui să retragă toate decorațiile persoanelor care au avut probleme cu legea.

Iohannis a răspuns și intenției PSD de a depune moțiune de cenzură împotriva cabinetului Orban, după ce ieri a fost adoptată moțiunea simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu.

„În al doilea rând am putut să observăm, sper, majoritatea, cu indignare, cum fostul ministru al Finanțelor, înconjurat de un grup nemotivat de vesel, de senatori PSD, trecând prin față sau prin spatele celui care dădea un interviu, a considerat că este momentul să jignească pe actualul ministru al Finanțelor”, a mai declarat Iohannis.

„Asta îmi confirmă că a fost o golăneală intenționată și nu un derapaj birocratic”, a spus apăsat Iohannis, scrie știripesurse.ro.

Președintele a vorbit astăzi și despre importanța menținerii relației strategice cu Statele Unite ale Americii.

Șeful statului și-a reiterat în mod public sprijinul pentru guvernul PNL, deși acesta a început să fie tot mai des criticat chiar și de către oameni din presă apropiați puterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri