Lucram la România liberă când Camera Deputaților era în Dealul Mitropoliei. Era un palat foarte cosy (în 1996 Văcăroiu l-a făcut cadou Patriarhiei) și o epocă în care deputații erau duși la casele lor cu autobuzul Camerei. Mă refer mai ales la liberali și țărăniști, care erau atât de săraci, încât nu aveau nici măcar câte o Dacie 1100, cum nu aveau mașini nici cei mai mulți dintre jurnaliști. Eu am avut atunci norocul de a fi locuit în aceeași zonă cu un expert parlamentar care avea un vechi Moskvitch (dacă îmi amintesc bine), plus amabilitatea de a mă lasă în fața blocului înainte de-a coti pe străduța lui.
Ei, dar cum zicea Ovidiu, „tempora labuntur, omnia mutantur”.
Să mă întorc însă la epoca aia de pionierat al libertății presei, în confortul palatului din Deal, unde jurnaliști și deputați, ocazional și miniștri își beau cafeau împreună, la aceeași masă, făcându-și confesiuni asupra cărora conveneau ulterior dacă sunt sau nu off the record.
Ţărănistul Mircea Ciumara (deputat atunci, un an sau doi mai târziu avea să ajungă ministrul Finanțelor), cu cafeaua în mână, și-a cerut permisiunea de-a se așeza la masa la care îmi scriam articolul și, ca într-un film de Buñuel, a început abrupt să-mi spună că tocmai s-a întors de la o reuniune la Bruxelles și că e foarte obosit și răscolit de discuția pe care a avut-o în avion cu Văcăroiu (la vremea aia prim-ministru!), alături de care a stat în timpul călătoriei.
Nu-mi amintesc exact cuvintele lui, nu am avut o relație profesională prea apropiată cu Mircea Ciumara, dar ideea a fost imposibil de uitat, mai ales că am vorbit rar cu dumnealui. Așa că îmi permit să o transpun cum mi-o amintesc, fără să pun însă ghilimele. În principal, Ciumara a zis: Și eu, și domnul Văcăroiu am fost surprinși să constatăm că amândoi ne gândim la aceeași cale de-a scoate România din criză. Imediat! Din păcate pentru amândoi și pentru România, nici partidul meu și nici partidul dumnealui nu ne-ar lăsa niciodată să facem ceea ce suntem noi convinși că trebuie făcut. Sunt foarte întors pe dos din cauza asta.
În esență, așa a și fost.
Citește și: Liceul grăniceresc și idila patriotismului
