Vineri, 10 ianuarie, de la ora 19.30 la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc un spectacol muzical grandios, Happy New Year, montare îngrijită de Emy Drăgoi, considerat cel mai bun acordeonist de jazz al momentului, declarat „Artistul anului” în Franţa, ţara în care şi-a desăvârşit studiile muzicale, apreciat atât în ţară şi peste hotare, cât şi pe scenele TNB în extraordinarul spectacol-concert Magic Naţional.

După ce, pentru al doilea an consecutiv, concertul Christmas Jazz – Crăciun magic la TNB s-a jucat cu casa închisă tot aici, în Sala Mare a Naţionalului, sărbătoarea Noului An le prilejuieşte artiştilor reuniţi în jurul acestui proiect o nouă ocazie de a ieşi la rampă pentru a vă oferi o seară de poveste, brodând pe canavaua sărbătorilor tradiţionale şi a ritmurilor specifice.

Spectacolul se adresează iubitorilor de muzică de toate vârstele.

Alături de Emy Drăgoi vor apărea pe scenă Grand Orchestra – o orchestră ce adună laolaltă instrumentişti de valoare- 20 violonişti, pian, percuţie, bas, chitară etc, All’s choir – un cor format din solişti ai Operei Române din Bucureşti, dar şi Magic Violin. De asemenea, alături de cei peste 50 de muzicieni vor evolua în cadrul spectacolului doi invitaţi speciali: maestrul Ion Caramitru şi îndrăgitul Toni Grecu.

Diversitatea ritmurilor, de la piese care au făcut istorie la improvizaţii şi virtuozitate, conţinutul întregului spectacol şi efectele speciale alese întregesc o reprezentaţie artistică de certă valoare, ce va recompune pe scenă ceva din grandoarea, din emoţia, din atmosfera sărbătorească pe care au adus-o în România violonistul, dirijorul şi compozitorul olandez André Rieu şi orchestra sa.

Cu această ocazie, atragem atenţia pubicului asupra unor modificări de program. Spectacolul „Regele moare” din 10 ianuarie a fost înlocuit cu „Happy New Year”, iar spectacolul „Toţi fiii mei” din 11 ianuarie a fost înlocuit, din aceleaşi motive obiective, cu „Noii infractori”, anunță un comunicat de presă al TNB.

Biletele cumpărate rămân valabile sau vă puteți recupera contravaloarea acestora de la Casa de bilete sau de la mystage.ro pentru cele achiziționate online.

Spectacolul Regele moare, din 31 ianuarie, este suspendat. Contravaloarea biletelor cumpărate se va returna de la Casa de bilete sau de la mystage.ro – pentru cele achiziționate online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =