Caută
Close this search box.

Băsescu: Iohannis a jucat PERFECT. PSD nu-şi mai revine din ŞOC

Traian Băsescu spune că PSD nu își revine din șocul alegerilor prezidențiale pentru că, deși a mărit salariile și pensiile, a pierdut dramatic din susținerea electorală.

Explicația stă în maturizarea românilor care le-au transmis pesediștilor: ”Nene, nu mai suntem cumpărabili cu bani de la bugetul de stat, vrem autostrăzi și spitale”.

Băsescu a admis că președintele Klaus Iohannis a jucat ”perfect”, dar a avut și o conjunctură favorabilă.

”Totul i-a ieșit, inclusiv referendumul pe justiție. (…) Categoric, da (am fost impresionat- n.red), a jucat perfect și a avut și o conjunctură perfectă cu un PSD în degringoladă, debusolat și acest lucru s-a întâmplat după condamnarea lui Dragnea.

PSD s-a prăbușit și din punctul de vedere al capacității decizionale”, a comentat fostul șef al statului, la Digi24.

El a spus că PSD este în stare de șoc, în primul rând din cauza rezultatelor din Moldova, dar și pentru că s-a prăbușit deși a mărit salariile și pensiile.

”PSD-ul a realizat și i-a devenit o traumă uriașă că au mărit salariile și pensiile și au obținut un rezultat pe care l-am obținut eu când le-am tăiat.

Românii au transmis: <<Nene, nu mai suntem cumpărabili cu bani de la bugetul de stat, nu ne mai satisface faptul că ne dați un ban în plus, faceți autostrăzi, faceți-ne spitale>>.

Ăsta a fost mesajul românilor. Uitați-vă la șocul din Moldova, cred că PSD nu-și revine din șoc. Este maturizarea societății”, a comentat Băsescu.

El a mai susținut că, indiferent de situația economică moștenită de guvernul liberal, nu vor fi tăieri în 2020 pentru că este an electoral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri