Caută
Close this search box.

Boris Johnson lansează un apel la unitate şi doreşte vindecarea rănilor

Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson le-a transmis alegătorilor că, în urma scrutinului legislativ pe care l-a câştigat categoric, doreşte să construiască „un ‘guvern al poporului” şi să se vindece rănile provocate de diviziunile pe tema Brexitului, promiţând totodată că acesta din urmă se va realiza aşa cum a promis, la 31 ianuarie 2020, iar relaţia pe care o doreşte cu UE să fie una „de ‘prieteni şi suverani egali”.

”Îndemn cu sinceritate pe toată lumea, indiferent din ce parte ar fi, după 3 ani şi jumătate (de la referendumul privind Brexitul – n. red.) (…) să se unească şi să lase să înceapă vindecarea”, a spus Johnson, citat de Reuters, în discursul rostit în faţa reşedinţei de la Downing Street 10 după ce a fost reînvestit premier.

”Ştiu că, după cinci săptămâni de campanie electorală, această ţară merită o pauză de la confruntare, o pauză de politică şi o pauză permanentă de discuţii despre Brexit”, a estimat el.

Impulsionat de victoria în alegeri, Johnson s-a adresat şi taberei care doreşte rămânerea în UE. ”Doresc să mă adresez şi celor care nu au votat pentru noi, sau nu pentru mine, şi care ar fi dorit sau probabil încă doresc să rămânem în UE. Vreau să ştiţi că noi în acest guvern conservator naţional nu vom ignora niciodată sentimentele voastre bune şi pozitive de căldură şi simpatie faţă de naţiunile Europei”, a susţinut Johnson, evocând în continuare relaţia post-Brexit pe care o doreşte cu UE, şi anume ”un nou parteneriat” în care să colaboreze cu blocul comunitar ca ”prieteni şi suverani egali”.

”Doresc ca toată lumea să meargă fericită în pregătirile pentru Crăciun şi să nu se îndoiască de faptul că aici, în acest guvern al poporului, activitatea se intensifică”, a mai promis premierul britanic, potrivit DPA.

Partidul său a obţinut, în urma alegerilor legislative desfăşurate joi, 365 din cele 650 de mandate ale Camerei Comunelor, conform rezultatelor finale, cu 48 mai multe faţă de precedentul legislativ, o majoritate confortabilă care nu ar mai trebui să-i pună probleme în realizarea efectivă a Brexitului la 31 ianuarie, după amânări succesive decise de precedentul legislativ în care laburiştii, conservatorii pro-europeni şi liberal-democraţii au împiedicat votarea oricărui acord de retragere din UE.

Pentru ca Brexitul să fie efectiv la această dată, Camera Comunelor, care-şi reia activitatea pe 19 decembrie, trebuie să voteze acordul privind Brexitul încheiat de Boris Johnson cu UE. Urmează apoi o perioadă de tranziţie până la finele anului viitor, timp în care Londra trebuie să negocieze cu Bruxelles-ul un acord comercial şi termenii viitoarei lor relaţii. Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen crede însă că acest termen este „foarte ambiţios”, dar ea s-a declarat „gata să lucreze” imediat după Brexit în vederea unei relaţii „pe cât de apropiată posibil” între cele două părţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri