Caută
Close this search box.

Bucureştiul riscă să rămână fără METROU după Revelion

Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi soluţiile aplicabile, singurul lucru blocant, din punctul meu de vedere, fiind plata restanţelor care datează de un an şi se ridică acum la 150 de milioane de lei, a declarat, miercuri după amiaza, directorul general Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.

„Prima noastră preocupare este ca serviciul public să nu fie afectat, motiv pentru care ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru a găsi împreună cu Metrorex orice soluţie care să permită continuarea fără perturbări a traficului de metrou din Bucureşti.

În acest sens, suntem în discuţii cu Metrorex pentru a identifica soluţii şi eu sper din toată inima că le vom şi găsi. Problema în discuţie este plata restanţelor, care ajung pe la vreo 150 de milioane de lei la ora la care vorbim. S-au strâns datorii pe un an de zile din servicii de mentenanţă”, a precizat Stanciu.

Potrivit acestuia, conducerea Metrorex nu a propus nici un nou grafic de eşalonare a acestor datorii.

„Încă nu au propus nici un grafic de eşalonare. Din câte înţeleg, în curs se află o procedură de mărire de capital la Metrorex. E la aprobat undeva pe traseu, nu ştiu să vă spun unde şi nici nu e treaba noastră ca prestator, însă sper din toată inima ca procedura să izbutească, pentru că nu este vorba doar despre plata datoriilor restante la noi, ci înţeleg că mai sunt şi alte contracte implicate”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Gabriel Stanciu a precizat că Alstom Transport România a venit cu o propunere de prelungire cu trei luni a contractului de mentenanţă, însă nu a fost acceptată şi a avertizat că lucrul se va opri, pentru că nu se poate munci la nesfârşit fără a se primi bani.

„Am făcut iniţial o propunere prin care am evocat posibilitatea prelungirii cu trei luni a contractului actual care, după părerea mea, era perfect legală, timp în care să fi putut rezolva toate problemele aflate în curs: pe de o parte plata restanţelor, pe de altă parte o procedură de negociere pentru un an de contract în absenţa publicării licitaţiei pentru 15 ani, pe care înţeleg că o au în vedere, însă chestiunea respectivă nu a funcţionat.

A fost refuzată propunerea, astfel încât ne-am văzut puşi în situaţia de a face ceva până la 31 decembrie. Pentru noi restanţele sunt un punct blocant major. Nu putem să lucrăm la infinit fără a fi plătiţi şi am spus lucrul ăsta de foarte multă vreme. Ne vom opri”, a arătat acesta.

Şeful companiei a dat asigurări că oprirea asigurării mentenanţei nu va avea efect imediat, întrucât sunt rezerve de trenuri pe care le vor lăsa pregătite.

„Acum, cum se va transpune chestiunea asta în practică…nu este un efect imediat. Ia câteva zile până când să se întâmple, pentru că avem tot felul de rezerve de trenuri pregătite şi le lăsăm pregătite.

Nu plecăm din contract fără a face lucrul ăsta, însă mai departe nu ştiu ce să vă spun. Din partea noastră, vă daţi seama a lucra un an fără să fim plătiţi este devastator pentru finanţele companiei, pierdem bani şi nu putem continua în ritmul ăsta”, a afirmat el.

Întrebat dacă trenurile de metrou ar putea circula fără mentenanţă, Stanciu a răspuns:

„Nu o să-şi asume nimeni niciodată riscul ăsta, este absolut imposibil să meargă fără revizie. Este imposibil. Nici nu ajungi în penal, este pur şi simplu o chestiune fără sens, tehnic vorbind. Sunt implicaţi pasageri, este siguranţa circulaţiei, aşa ceva nu vor face niciodată”.

Gabriel Stanciu a admis că riscul ca metroul să nu mai circule după 31 decembrie este major, însă a menţionat că se negociază zilnic cu Metrorex pentru identificarea de soluţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri