Caută
Close this search box.

Cât plăteau pe un bilet participanţii care luau droguri de mare risc la ritualurile şamanice ale lui Gelu Oltean

Petrecerea cu ritual şamanic, cu droguri de mare risc, organizată de Gelu Oltean şi iubita lui, denumită December Retreat, a fost cu bilete care s-au vândut ca pâinea caldă.

Noi informaţii incredibile apar în dosarul lui Gelu Oltean. Fostul şef al DGIPI organiza împreună cu iubita lui, Vanessa Youness, şi cetăţeanul britanic Thomas Lishman şedinţe de şamanism, la care participau zeci de persoane, unde se consumau droguri, respectiv o băutură tradiţională folosită de triburile din Amazon, care provoacă viziuni şi halucinaţii.

Evenimentul, intitulat „December Retreat”, s-a desfăşurat cu „casa închisă”, toate locurile fiind ocupate. DIICOT arată că inculpatul îşi promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.

„Pentru participarea la evenimentul din România, participanţii trebuiau să achite suma de 550 de euro (sau 2.600 de lei) de persoană dacă aceptau să fie cazaţi în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator”, potrivit comunicatului DIICOT, citat de Agerpres.

Toate aceste sume erau plătite sub forma deghizată a unor donaţii. În România, evenimentul avea loc în localitatea Răcari, sat Stăneşti, judeţul Dâmboviţa, într-o clinică deţinută de Vanessa Youness.

Unul dintre participanţii la şedinţa de şamanism le-a relatat procurorilor că, pe 13 decembrie, în jurul orei 17.00, s-a prezentat la recepţia clinicii, unde a primit şi a completat un formular cu date personale şi un formular de donaţie pentru suma de 550 euro, care reprezenta în realitate taxa de participare (achitând cash suma de 300 euro şi 1.200 lei).

În jurul orei 20,00, a avut loc un ritual tradiţional coordonat de Thomas Lishman şi toţi participanţii au primit asigurarea că pe teritoriul României consumul de Ayahuasca este legal prin intermediul clinicii deţinute de Vanessa Youness.

Fiecare participant, inclusiv Gelu Oltean şi Vanessa Youness, a primit aproximativ 20 ml de ceai preparat din Ayahuasca într-un pocal din metal şi a băut tot conţinutul.

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane, printre care şi cei trei inculpaţi.

„În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe”, au anunţat procurorii DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri