Caută
Close this search box.

Cătălin Predoiu a promis, în Parlament, modificarea recursului compensatoriu și investiții în penitenciare

ministerul justiţiei

Noul ministru al justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, în timpul dezbaterilor de marți din comisia juridică a Camerei Deputaților, cu privire la abrogarea recursului compensatoriu, că Ministerul Justiției a lucrat la un text de normă tranzitorie care să atenueze efectele acestui proiect, conform Mediafax.

„Trebuie să facem din siguranța cetățenilor o prioritate. Nu există o valoare mai presus decât a ocrotirii vieții și integrității cetățenilor. Cea mai bună formulă este adoptarea unei legi de abrogare. Azi (marți – n.r.) dimineață, Ministerul Justiției a elaborat un text de normă tranzitorie, am lucrat asupra propunerilor de pe ordinea de zi cu colegii din comisia juridică, am avut un rezultat comun cu parlamentarii PNL și USR. În ultima clipă l-am adus la Parlament. Este un text de normă tranzitorie. S-a ajuns la un text comun. Ne-am concentrat pe acest text pentru a clarifica cum va afecta proiectul sistemul de penitenciare”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu, la dezbaterile de marți din Comisia juridică.

Ministrul Justiției a transmis că va discuta cu CEDO pentru găsirea unei soluții după abrogarea recursului compensatoriu.

„Niciun stat din UE nu-și poate permite să se joace cu siguranța cetățenilor. Acest fenomen va fi un temei pentru a explora cu CEDO în viitor și găsirea unei soluții. Aș dori ca CEDO să audă acest mesaj. Guvernul nu se va mulțumi să sprijine această măsură, ci va continua eforturile de investiții în sistemul penitenciarelor”, a explicat Predoiu.

Deputatul PSD Florin Iordache a precizat că schimbările produse de recursul compensatoriu au fost prezentate greșit în spațiul public.

„Acest proiect de lege a fost inițiat de Guvernul Cioloș, eu l-am preluat. Am considerat că una din măsurile care poate aduce conformitate cu tratatele și convențiile la care România este parte este și acest recurs compensatroiu. Cred că s-a prezentat greșit în spațiul public. Eu mă așteptam la o inițiativă de îmbunătățire eventual a proiectului, nu de abrogare. Vom fi obligați să plătim despăgubiri bănești dacă abrogăm recursul compensatoriu”, a declarat Iordache.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Șeful Executivului a precizat că mpsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.

Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Deputații vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la comisia juridică.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri