Caută
Close this search box.

Ciolacu ia în calcul depunerea unei MOŢIUNI împotriva Guvernului Orban până la sfârşitul anului

marcel ciolacu

Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, că nu exclude depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban până la sfârşitul anului.

„Nu excludem depunerea unei moţiuni până la finele anului, dar nu aceasta este prioritatea PSD în acest moment. (…)

Tot aud de la Guvernul PNL ba decizii în ceea ce priveşte sistemul bugetar, nu mai ai voie să cumulezi pensia cu salariul, mai mult, am văzut o declaraţie care pentru mine este un pic îngrijorătoare, faptul că urmează ca toate societăţile cu capital de stat să fie vândute.

Dacă ne uităm la trendul ţărilor est-europene vedem că este cu totul altul, atât în Polonia, cât şi în Ungaria, şi, mai nou, în Bulgaria. În Ungaria se răscumpără societăţile, iar noi am decis, după numai două săptămâni de stat la guvernare, că ar fi cazul să le vindem, un lucru foarte grav.

Cum să iei CEC-ul să-l vinzi? Nu şi-a permis nimeni până acum să îl ducă capul să ia CEC-ul să îl vândă. (…) Dacă vor să vândă CEC, o să depunem moţiune de cenzură”, a spus Ciolacu la Antena 3.

El a adăugat că şi în cazul în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe decizia ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, PSD depune moţiune de cenzură.

În legătură cu alegerile anticipate pe care le doreşte preşedintele Klaus Iohannis, Ciolacu a declarat, citat de Agerpres, că acestea se fac, în orice stat democratic, în momentul în care există o criză.

A încercat şi Adrian Năstase să provoace anticipate

„În acest moment în România nu există o criză, doar dacă vrem noi să o provocăm. În acest moment în România există un Parlament ales, există un preşedinte ales şi există un Guvern minoritar. Nu este prima dată în istoria României când avem un Guvern minoritar (…)

În momentul în care nu poţi să învesteşti un guvern, faci alegeri anticipate. Eu cred că dânşii încearcă să forţeze aceste alegeri anticipate în urma unor sondaje de opinie, lucru total nedemocratic şi total neproductiv pentru România.

A încercat şi PSD, se pare domnul Adrian Năstase, în 2003, să provocăm alegeri anticipate şi atunci decizia politică a PSD a fost că nu e corect pentru democraţie să faci alegeri anticipate când eşti tu, ca partid, pe un val”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri