Caută
Close this search box.

Dosare grele. Ce au în COMUN Olguţa Vasilescu şi Adrian Năstase

Olguţa Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu a început aventurile cu justiția pe 30 martie 2016. Atunci s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

O zi mai târziu, judecătorii au decis că arestul la domiciliu este cea mai potrivită măsură preventivă. Au trecut aproape patru ani și nu știm dacă procurorii au avut dreptate sau Olguța Vasilescu este nevinovată.

Într-un rechizitoriu de 61 de pagini, procurorii de la DNA au decis în iulie 2016 să o trimită în judecată pe actuala șefă de campanie a PSD. Patru infracțiuni de luare de mită, trei infracțiuni de „folosire a autorității sau influenței în scopul obținerii de bani” și două infracțiuni de spălare de bani erau menționate de procurori în rechizitoriu.

După cinci luni, pe 15 decembrie 2016, Tribunalul București exclude mai multe probe din rechizitoriul Olguței Vasilescu. Este vorba despre trei declarații, un denunț și o înregistrare ambientală. În 27 ianuarie 2017 magistrații de la Curtea de Apel mențin sentința.

Practic, tot dosarul era îngropat pentru că cei trei martori și denunțătorul dăduseră declarații în fața unor ofițeri de poliție judiciară care nu aveau delegație. O formalitate dinamita tot dosarul Olguței Vasilescu.

Doi oameni de afaceri ar fi fost determinați de Olguța Vasilescu să plătească materiale de campanie electorală în valoare de 44.000 de euro. Tot ei ar fi contribuit și pentru alte manifestări de campanie.

Conform rechizitoriulu, oamenii de afaceri au achitat organizarea unor evenimente în valoare de 300.000 de lei.

Procurorii nominalizează afaceriștii în rechizitoriu, dar numele lor sunt anonimizate. „(…) acesta a fost de acord cu acordarea sprijinului financiar pentru campania electorală a senatorului Vasilescu Lia Olguţa, din afirmaţiile omului de afaceri şi ale apropiaţilor acestuia reţinând că a contribuit cu aproximativ 300.000 lei” se arată în actul de trimitere în judecată.

Dacă nu ar fi fost anonimizate numele puteam acum să vedem dacă firmele respectivilor afaceriști au primit contracte cu Primăria Craiova.

Altă parte din acuzații se referă la concertul lui Goran Bregovici din campania electorala din 2012. Olguța a avut parte de lansare a candidaturii într-un concert susținut de Goran Bregovici. Ea a apărut pe scenă împreună cu primarul de atunci al Constanței, Radu Mazăre. În mod ironic, Olguța Vasilescu a apărut la eveniment într-un tricou pe care scria „Justice for Craiova” referindu-se la Universitatea Craiova. La scurt timp după alegeri a ales să nu susțină echipa de fotbal.

„Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion şi Pârvulescu Ionuţ din data de 19.02.2016” se arată în dispoziția judecătorilor de la Tribunalul Municipiului București din 15 decemnbrie 2016. Decizia a rămas valabilă după ce Curtea de Apel a respins contestația procurorilor pe 27 ianuarie 2017.

Având în vedere că reținerea Olguței Vasilescu a avut loc pe 30 martie, iar înregistrările dintre cele două persoane nominalizate de judecători avuseseră loc pe 19 februarie concluziile sunt clare.

Procurorii o „lucrau” pe Olguța Vasilescu de peste o lună de zile. Practic Ion Vlăsceanu despre care nu sunt multe date înregistrase pe Pârvulescu în ultima decadă a lui februarie 2016. Polițiști judiciari îl interogaseră apoi pe fostul purtător de cuvânt al Primăriei din Craiova. Acesta formulase un denunț.

Eroarea DNA a fost că polițiștii nu au delegat ofițerii de poliție judiciară conform regulemantelor interioare ale instituției. Același motiv a avut și excluderea declarațiilor date de trei martori: Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela.

Ion Vlăsceanu apare și dosarul în urma căruia a fost condamnat fostul premier Adrian Năstase. Atunci procurorii nu au mai uitat de delegațiile de la dosar.

„Din cercetarile efectuate în cauză au rezultat date şi indicii temeinice privind săvârşirea de către ADRIAN NĂSTASE a infracţiunii menţionate, constând în aceea că, în anul 2003, a pretins şi primit de la Vlăsceanu Ion –fost director general şi administrator la SC UTI Instal Construct SA, o parte din contravaloarea unor lucrări executate, la imobilele din Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian nr. 16, localitatea Cornu, judeţul Prahova şi din Bucureşti, str. Cristian Tell nr. 15.In schimbul acestor foloase, evaluate la peste 6 miliarde ROL, fostul prim ministru al Guvernului României a folosit influenţa şi autoritatea sa, decurgând din funcţia deţinută, pentru a favoriza grupul de firme UTI în încheierea şi derularea unor contracte cu Ministerul Apărării Naţionale, Guvernul României, Preşedinţie, Parlamentul României” se arată în rechizitoriul lui Adrian Năstase.

Deși anonimizat numele, este clar că UTI este menționată în dosarul Olguței ca fiind firma care a câștigat contractele de la WaterPark și sistemul de management al traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri