Caută
Close this search box.

Dosare penale deschise de poliţie pentru permise de conducere date la persoane cu probleme PSIHICE sau care abia vedeau

Poliţiştii au deschis 55 de dosare penale în care sunt vizate mai multe infracţiuni, printre care și luare și dare de mită, trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat, comise pentru eliberarea ilegală a permiselor auto, permise de port armă, obținerea ajutorului social, pensionare pe caz de boală ș.a., se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției Române.

Conform comunicatului, există indicii că fişele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele şi analizele medicale necesare sau persoanele care solicită eliberarea de fişe medicale sunt consultate de către asistenţi medicali, după care fişele sunt trimise într-o altă localitate, unde sunt semnate şi parafate de către medicii specialişti.

Poliţiştii am mai descoperit consemnarea pe fişe a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fişe de medicii specialişti ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obţinerea permisului de conducere să fie consultate, dar şi falsificarea fişelor de către persoane ce deţin cunoştinţe avansate de operare a tehnicii de calcul.

Alte nereguli, precizează IGPR, sunt: obţinerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obţinerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influenţă asupra cadrelor medicale din unităţile spitaliceşti; solicitare de sume de bani de la pacienţi de către medici pentru a semna şi parafa fişele medicale.

Persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut/preschimbat permisul de conducere, acţiuni ce pot avea un impact grav în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, subliniază anchetatorii.

„În conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetăţenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical”, se precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri