Fiul lui Traian Berbeceanu, Bogdan, a lansat o piesă hip-hop numită „Momente grele”, în care vorbește despre experiența prin care a trecut atunci când tatăl lui a fost arestat. „Au fost zile cumplite pentru el”, a scris, pe Facebook, fostul șef al BCCO Alba.

Traian Berbeceanu a postat, pe pagina lui de Facebook, un link spre videoclipul piesei „Momente grele”, în care fiul său, Bogdan, vorbește despre cum a trăit el, copil fiind, perioada în care tatăl său a fost arestat și despre faptul că a aflat de pe internet că părintele lui este la închisoare.

„Atunci când ticăloșii m-au executat, Bogdan era mititel. A suferit cumplit, iar soția a trebuit să încerce să îl păcălească, spunându-i că sunt plecat în misiune. După câteva zile a aflat adevărul, copiii din școală strigându-i răutăcioși că <tatăl său este la pușcărie>… Au urmat zile cumplite pentru el. I-a fost foarte greu fiului meu, dar a fost și a rămas puternic! Și înțelept! Deși este încă copil își iubește tare mult țara și visează să poată să schimbe ceva în bine!”, a scris Traian Berbeceanu.

Numit recent șef de cabinet al ministrului de Interne, Traian Berbeceanu crede că adulții au multe de învățat de la copii. „Și cred cu tărie că, noi oamenii mari, avem multe de învățat de la copii, de la tineri! Hai să facem ceva pentru ei, să putem să-i privim în ochi cu demnitate atunci când ei vor fi cei mari!”, a mai scris fostul șef al BCCO Alba.

Traian Berbeceanu a fost șef al BCCO Alba Iulia între 2005 și 2013, când a trebuit să plece în urma unei anchete a DIICOT.

A stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Berbeceanu a fost achitat în 2016, fiind găsit nevinovat pentru faptele de luare de mită, sprijinire grup infracţional organizat, spălare de bani, fals în declaraţii, fals sub semnătură privată, complicitate la delapidare, fapte de care l-au acuzat procurorii DIICOT în 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 7 =