Caută
Close this search box.

Fost secretar de stat în minister a MINŢIT grav în declaraţiile de avere

Paula Pîrvănescu, fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri din partea PSD, a recunoscut în fața procurorilor DNA că a mințit în declarațiile de avere din ultimii 3 ani că nu are datorii și nu a declarat toate veniturile salariale, potrivit Mediafax.

Paula Marinela Pîrvănescu a ajuns în Guvern la propunerea PSD Mehedinţi, potrivit presei locale.

Procurorii DNA au sesizat instanța cu acordul de recunoaștere a vinovăției Paulei Marinela Pîrvănescu, fost secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, cu privire la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată (trei acte materiale).

Pîrvănescu, având obligația declarării averii, a mințit în declarațiile de avere depuse în anii 2017, 2018 și 2019.

„Concret, inculpata Pîrvănescu Paula-Marinela:

a) În declarația de avere din anul 2017:
– ar fi declarat cu titlu de venituri din salarii încasate în anul 2016 o sumă cu 19.370 lei mai puțin decât suma pe care a încasat-o cu acest titlu de la o societate comercială;
– ar fi declarat faptul că nu are datorii, deși înregistra datorii în cuantum de 165.351 lei.

b) În declarația de avere din anul 2018:
– nu ar fi declarat venituri salariale de la angajatorul Camera Deputaților în sumă totală de 12.709 lei;
– ar fi declarat faptul că nu are datorii, deși înregistra datorii în cuantum de 149.226,8 lei;
– nu ar fi declarat veniturile din cedarea folosinței bunurilor.

c) În declarația de avere din anul 2019:
– ar fi declarat faptul că nu are datorii, deși înregistra datorii în cuantum de 739.812,5 lei”, informează DNA.

În prezența avocatului, aceasta a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv, amenda penală în cuantum de 14.000 de lei.

https://financialintelligence.ro/

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri