Sindicaliştii Promedica au anunţat că se află în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea OUG 114 care limitează sporul pentru condiţii vătămătoare în cazul bugetarilor. Aceştia acuză guvernanţi de pierderile salariale ale angajaţilor din sistem.

„Ne dorim să tragem un puternic semnal de alarmă Guvernului şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical şi pacienţii! Solicităm dialog, dezbatere, asumare, transparenţa. Modul în care reprezentanţii Guvernului şi Ministerului Sănătăţii aleg să îi trateze pe medici este total incorect şi neasumat. Ne dorim respectul cuvenit pentru muncă făcută zi de zi în spitale şi colaborare, nu măsuri luate peste noapte, fără a există dezbatere, dialog şi a cântări consecinţele directe şi indirecte”, anunţă USMR Alianţă Medicilor într-un comunicat de presă.

Ce spun sindicaliştii

Mai exact, sindicaliştii susţin în sursa citată că peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor suferi pierderi salariale începând cu 2020, iar alţi 50.000 în următorii doi ani. Conform calculelor prezentate de aceştia, vor exista pierderi salariale şi de peste 2.000-3.000 de lei.

„Vorbim aici de modificarea modalităţii de calcul a sporurilor, de oameni care o să fie grav afectaţi, unii dintre ei vor avea pierderi salariale de peste 2.000-3.000 de lei. Considerăm că există soluţii că aceşti profesionişti să nu aibă de suferit, ele pot fi găsite dacă ne aşezam la masă dialogului”, conform sursei citate.În consecinţă, sindicaliştii doresc dezbaterea şi discutarea cu organizaţiile sindicale a OUG 114.

„Scăderea veniturilor va însemna exodul multor medici şi va duce la scăderea accesibilităţii pacienţilor la specialişti şi servicii medicale de calitate. Atragem atenţia asupra faptului că deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistenţe medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. Oficial în perioadă 2010-2016 peste 16.000 de cadre medicale au cerut eliberarea certificatelor profesionale de la Colegiul Medicilor din României, iar alţi 10.000 de medici au plecat din ţara, în ultimii doi ani”, conchide sursă citată.

Calcularea diferită a sporului de condiţii vătămătoare

Guvernul urmează să-şi asume răspunderea pentru un proiect de lege care prevede ca că sporul acordat bugetarilor pentru condiţii vătămătoare, să nu se mai calculeze ca procent de maximum 15% din salariul fiecărui angajat, ci ca procent fix de 25% din salariul minim brut pe economie. Încă de vineri, Cartel Alfa anunţa că va protesta faţă de această măsură.

„O altă serie de prevederi au fost incluse în proiectul de lege privind modificarea OUG 114 şi pentru completarea şi modificarea unor acte normative că urmare a noii strategii fiscal-bugetare aprobate de Guvern. (…) De asemenea, a fost regândit modul de alocare a sporului pentru condiţii periculoase şi condiţii vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de 25% din salariul de bază minim brut pe ţara”, a spus miercuri Ionel Danca, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit acestuia, argumentul care a stat la bază acestei prevederi are în vedere „eliminarea discriminărilor produse în mod artificial între diferite categorii de angajaţi expuşi în aceeaşi măsură condiţiilor de muncă periculoase sau vătămătoare”.

98 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 7 =