Caută
Close this search box.

Încă 9 femei susţin că au fost abuzate sexual de magnatul Jeffrey Epstein

Alte nouă femei au declarat că au fost abuzate sexual de magnatul Jeffrey Epstein, dintre care una susţine că agresiunea s-a petrecut la vârsta de 13 ani, potrivit unui proces intentat marţi, informează DPA.

Femeile, care nu şi-au făcut publică identitatea, au declarat că aveau vârste cuprinse între 13 şi 23 de ani atunci când au căzut victimele milionarului american.

Cea de 13 ani a fost „în mod repetat agresată sexual, abuzată, bătută şi violată” de către „Epstein şi asociaţii săi” începând din 2003, potrivit documentelor judecătoreşti consultate de DPA.

Abuzurile lui Epstein au început în 1985 şi s-au întins peste două decenii, au precizat femeile.

„Epstein a orchestrat o reţea masivă de trafic sexual pentru a-şi procura sute de fete pentru gratificarea sa sexuală, pe care le împrumuta altor persoane bogate sau puternice din reţeaua sa pentru a fi abuzate sexual’, potrivit documentelor acestui proces înregistrat la curtea supremă din Manhattan și citate de Agerpres.ro.

Aceste femei se alătură celor alte peste 12 care solicită despăgubiri de la administratorii averii lui Epstein, descoperit mort în luna august în celula sa dintr-o închisoare din Manhattan, unde se afla în aşteptarea procesului pentru acuzaţia de trafic sexual cu minore. Autorităţile consideră moartea sa drept o sinucidere.

Epstein a avut legături cu numeroase personalităţi din Statele Unite, printre care actual preşedinte Donald Trump şi fostul preşedinte Bill Clinton.

Una dintre femeile care l-au acuzat pe Epstein, Virginia Giuffre, susţine că a fost forţată să facă sex cu prinţul Andrew când era minoră. În urma acestor acuzaţii, prinţul a renunţat la toate îndatoririle sale publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri