Caută
Close this search box.

Mircea Dinescu: Din păcate, trăim în continuare între tragic și comic

Mircea Dinescu

Scriitorul Mircea Dinescu, disident al regimului comunist și una dintre figurile Revoluției din 1989, spune că, la 30 de ani de la evenimentul care a adus libertate românilor, societatea trăiește în continuare între tragic și comic.

El a comentat evenimentele zilei de sâmbătă, când președintele țării a fost reînvestit, pentru un al doilea mandat, ca o culme a exercițiului democratic adus de Revoluție, iar evenimentele de comemorare a eroilor au dat naștere unui incident: Gelu Voican Voiculescu, figură contestată, a fost lovit cu o cârjă în cap de un revoluționar.

Mircea Dinescu:

„Din păcate, trăim în continuare între tragic și comic în România. Acest ciudat Institut al Revoluției e unic în lume, că probabil nici francezii nu au făcut vreun institut al Revoluției de la ’48, nici românii n-au prea făcut asemenea institute pe vremea lui Nicolae Bălcescu. Povestea de astăzi, cu acel concert, e absolut jalnică, pentru că numai la popoarele păgâne, când moare cineva, se țopăie, se dansează și la comemorarea morților iarăși se trage un dans și o chiuitură și o veselie. Ar fi trebuit puțin respect, evident, într-o zi în care foarte mulți oameni își plâng morții și în care se oficiază slujbe la morminte, să vii să tragi seara un concert și să chiuie lumea și să țopăie e ridicol. O dată.

Pe urmă, povestea asta cu Voican, sărmanul, care a fost lovit de un domn cu o cârjă în cap, iarăși are ceva tragic și comic. Sigur că eu sunt împotriva violenței, structural, dar faptul că acești domni se afișează cu atâta nonșalanță și cu tupeu și, iarăși, fiind datori să arate că ei au făcut ce au făcut atunci în decembrie, este de-a dreptul, încă o dată, și comic, și tragic. Nu poți să trăiești toată viața din faptul că ai avut curajul să ieși două zile pe stradă și să strigi Jos Ceaușescu.

În mod normal, acele carnete de revoluționar nu trebuiau a fi date nimănui, pentru că în decembrie au ieșit milioane de oameni pe străzi și au strigat Jos Ceaușescu și când Ceaușescu era încă la balcon în București. Toți acești oameni ar fi trebuit să aibă carnet de revoluționar, nu să selecteze băieții cum au selectat: unii și-au plătit carnetul de revoluționar prin doi martori falși sau mai puțin falși.

Toată povestea seamănă cu povestea ilegaliștilor de pe vremea comunismului, când a devenit o clasă dintr-asta privilegiată de bătrâni ilegaliști care au lipit în tinerețe afișe cu Karl Marx pe zidul Prefecturii capitaliste din București. Și atunci au beneficiat de pensii mari, de locuințe în cartierul Primăverii, de gratuități cu avionul și tramvaiul. Cam așa au făcut și ăștia după ’89: și-au tras această poveste cu carnetul de revoluționar, pe urmă au făcut acest institut care nu-și are absolut niciun rost.

Dacă ar fi fost de-adevăratelea, ar fi trebuit institutul ăsta să spună domnule, cine a tras totuși în decembrie 1989 în oameni? Încă ne jucăm de-a uite popa, nu e popa, cu tot soiul de povești jalnice făcute ba de foști securiști, ba de istorici de-ăștia de trei lulele care povestesc că în decembrie au venit niște flăcăi zdraveni din Moldova noastră de peste Prut, care luptaseră în Vietnam, și cu niște steaguri cu cui în vârful steagului au înțepat populația și așa a căzut Ceaușescu. E un istoric, nu mai știu cum dracului îl cheamă, nici nu vreau să-l pomenesc. Un tip penibil, de altfel.

Marile teme (care ar trebui discutate zilele acestea) sunt următoarele, dacă vreți să le enumăr. Una dintre aceste teme e că noi n-am știut ce să facem cu libertatea noastră după 89, ca dovadă evenimentele ce se întâmplă chiar astăzi: un președinte care e uns în Parlament în aplauzele mulțimii, în stradă un rănit al Revoluției îi dă cu o cârjă în cap lui Voican Voiculescu, huiduiturile… Trăim în lumi paralele.

Pe de altă parte, sigur că e tema ce-am făcut noi cu capitalismul de după comunism, că nici Marx n-a prevăzut că după comunism va urma o perioadă în care capitalismul va fi construit de activiști de partid din eșalonul 2 sau din primul eșalon și din securiști, nu? Că ăsta-i capitalismul românesc. Nu numai în România, de altfel. Și în Rusia s-a întâmplat la fel: oligarhii ruși au apărut tot așa, pe acest fundal de amorțire a comunismului.

Pe de altă parte, nu trebuie să ignorăm nici faptul că foarte mulți anticomuniști au apărut după căderea comunismului! Am ascultat la radio nenumărați oameni cum au fost ei curajoși și înainte de 1989. Eu nu prea am văzut, îmi pare rău să vă spun, n-a existat solidaritate în România, pentru că în afara unei băbuțe curajoase de la Cluj, a unui tânăr scriitor de la Iași și a altor doi-trei oameni din orășele mai mici sau mai mari și a unui poet nebun cum am fost eu… Că pentru mine Revoluția n-a început pe 22 decembrie. Eu pe 17 martie am publicat – ca să mă dau mare și eu cu această ocazie, cum tot soiul de imbecili zic că eu m-am prefăcut la Revoluție. Păi eu nu m-am prefăcut. Când l-am înjurat pe Ceaușescu, pe 17 martie, în revista Liberation, când mi-a apărut acel interviu. Și dup-aia încă vreo trei-patru interviuri în ziare germane, după care am fost arestat la domiciliu. N-am vrut pentru asta nici carnet de revoluționar, nu mi-a dat niciun președinte nici Steaua României pe piept, cum au dat unor securiști, unor lichele, în fine, n-am vrut nimic. Dar nici să falsificăm istoria”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri