Caută
Close this search box.

Misiunile submarinelor militare ruse s-au INTENSIFICAT. NATO va reacţiona

NATO este preocupată de intensificarea misiunilor submarinelor militare ruse în nordul Oceanului Atlantic, afirmă Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, potrivit Mediafax.

În ultimul an, Alianţa Nord-Atlantică a observat că submarinele militare ruse au avut cel mai mare număr de misiuni în Atlanticul de Nord de la încheierea Războiului Rece. Rusia continuă intensificarea operaţiunilor militare în această zonă, a declarat luni Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, citată de postul german RND şi de site-ul T-Online.de.

În cursul unei operaţiuni desfăşurate în Norvegia în octombrie, NATO a observat zece submarine militare ruse.

Alianţa Nord-Atlantică va reacţiona la misiunile submarinelor ruse prin intensificarea misiunilor de patrulare în nordul Oceanului Atlantic.

În plus, NATO va investi în echipamente aeriene pentru depistarea submarinelor. Datorită rutelor de aprovizionare militară, a rutelor comerciale şi canalelor de comunicaţii, spaţiul nord-atlantic „are o importanţă vitală pentru securitatea Europei”, a subliniat Oana Lungescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri