Caută
Close this search box.

Năstase, după ce Iohannis i-a retras decorația: Mă vor înjura unii, dar mă intreb dacă comunistii i-au retras decoratiile lui Maniu, după condamnarea sa

Adrian Năstase a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a retras decoraţiile acordate unor personalităţi.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind retragerea decorațiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean și Ionel Manțog, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Joi, Adrian Năstase a reacționat pe blogul său. „În timpul campaniei prezidentiale din 2014, scriam că Iohannis este mai balcanic decât oricare dintre noi. Ideea că un nou Carol I va ajuta la constructia unei Românii moderne, după cele două mandate ale lui Băsescu, s-a dovedit inselătoare. Lipsa unui contra-candidat de anvergură, din partea stângii, a făcut ca el să obtină, anul acesta, un al doilea mandat. Am crezut că el a înțeles că are o a doua șansă de a fi, cu adevărat, presedintele tuturor românilor. (…)

Cum poate fi calificat gestul său de a mă invita la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale, pentru ca, după două zile, la intrebarea „naivă” a unei ziariste, să anunțe că-mi va retrage o decorație, acordată în urmă cu 17 ani, pentru anumite fapte și intr-un anumit context? (…)

Poate că pentru câteva zile, Iohannis va fi un „erou” al Societătii Timisoara si al unor radicali #rezist. În timp, însă, acest gest, lipsit de eleganță, va fi contestat de oamenii politici si de oamenii de bun simț. Și va deveni un precedent.

Decoratia din urmă cu 17 ani a fost acordată pentru unele merite (care nu cred că pot fi contestate nici din perspectiva timpului). (…)

Mă vor injura unii, dar mă intreb dacă comunistii i-au retras decoratiile lui Maniu, după condamnarea sa.

Incercarea de a rescrie trecutul a fost descrisă de Orwell si a fost practicată de regimurile totalitare. Nu pentru o lungă perioadă…”, a transmis Adrian Năstase pe blogul său.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri