Abrogarea legii recursului compensatoriu va genera efecte doar pentru viitor, pentru că recursul compensatoriu li se va putea aplica celor care se află acum în penitenciare, pentru pedeapsa pe care au executat-o până la momentul abrogării legii, celor care sunt judecați astăzi și, de asemenea, celor care au comis infracțiuni până la momentul abrogării.
Orban a spus că este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a legii.
Explicațiile lui Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL, în care Guvernul Orban își va asuma răspunderea, în această săptămână, pe abrogarea legii recursului compensatoriu:
  • „Abrogarea legii recursului compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. Fiind sub incidența legii penale mai favorabile, abrogarea legii recursului compensatoriu va genera efecte doar pentru viitor.
  • Vor beneficia de prevederile fostei legi nu doar cei care se află astăzi în detenție, ci și aceia care sunt judecați astăzi și, de asemenea, cei care au comis fapte care îmbracă forma unor infracțiuni, până la momentul abrogării. Este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a legii recursului compensatoriu”.

Guvernul Orban își va asuma răspunderea, în această săptămână, pe recursul compensatoriu, pe prorogarea pensionării anticipate a magistraților, pe trecerea de la complete de doi la cele de trei judecători și pe trecerea de la doi la patru ani în ce privește școlarizarea pentru INM, a anunțat Raluca Turcan, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL.

Ce prevede legea privind recursul compensatoriu
Principala prevedere este aceea că deținuții încarcerați în condiții necorespunzătoare beneficiază de 6 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. Proiectul a fost contestat de PNL și USR la Curtea Constituțională, care însă a decis că acesta este constituțional.
Cum sunt definite în lege „condițiile necorespunzătoare” de detenție:
  • a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4mp/deținut, care se calculează excluzând suprafața grupului sanitar și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă;
  • b) lipsa accesului la activități în aer liber;
  • c) lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;
  • d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
  • e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază precum și a cerințelor de igienă;
  • f) existenta infiltrațiilor umezelii mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
De asemenea, față de legea care era în vigoare, deținuții care prestează muncă remunerată vor beneficia de 4 zile considerate executate pentru trei zile de muncă (un plus de 2,5 zile libere la 30 muncite, față de legea în vigoare), deținuții care prestează muncă neremunerată vor beneficia de 3 zile reduse din pedeapsa pentru fiecare 2 muncite (un plus de 5 zile la 30 de zile muncite față de legea în vigoare), iar deținuții care muncesc pe timp de noapte vor avea două zile reduse dintr-una muncită (un plus de 15 zile la 30 de nopți lucrate față de legea în vigoare).
Un amendament depus la acea vreme de deputatul UDMR Marton Arpad și adoptat apoi prevede posibilitatea „cumpărării” de zile libere în plus, prin renunțarea la remunerație.
Peste 500 de condamnați eliberați în urma recursului compensatoriu au comis noi infracțiuni violente
În perioada octombrie 2017 – septembrie 2019, peste 21.000 de condamnați au fost eliberați în baza recursului compensatoriu, dintre care peste 500 au recidivat, a transmis Ministerul Justiției, într-un răspuns la o interpelare formulată de deputatul PNL Florin Roman.
De la data de 19.10.2017 și până la data de 18.09.2019 au fost eliberați din penitenciare 21.049 de deținuți, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu. Dintre aceștia, 634 erau condamnați pentru viol și 1.670 pentru tâlhărie calificată. În perioada menționată, din totalul liberărilor, s-au înregistrat 1.877 de reîncarcerări. Dintre acestea, 47 pentru viol, 226 pentru tâlhărie calificată și 36 pentru omor, se arată în răspunsul Ministerului Justiției.
137 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =