Caută
Close this search box.

Premierul Boris Johnson vrea să reducă nivelul imigraţiei dacă va câştiga alegerile

boris johnson

Premierul britanic Boris Johnson a promis să reducă nivelul imigraţiei dacă Partidul Conservator va câştiga alegerile din 12 decembrie, dar a subliniat că în general nu se opune ideii ca în Regatul Unit să sosească şi să lucreze străini, transmite Reuters.

Britanicii se prezintă la vot joia viitoare în cadrul unui scrutin care va decide şi soarta Brexitului.

”Numărul imigranţilor se va reduce pentru că noi vom putea să controlăm sistemul în felul acesta. Şi nu cred că este corect să avem o abordare lipsită de control şi de limite în acest domeniu”, a declarat şeful executivului de la Londra pentru postul de televiziune Sky News, citat de Agerpres.

Johnson a adăugat că se va concentra pe scăderea nivelului imigraţiei, dar a precizat că prioritate vor avea imigranţii calificaţi, care pot avea o contribuţie reală la dezvoltarea economiei britanice.

Pe de altă parte, Boris Johnson a promis că se ”va bate pentru fiecare vot” până la alegerile parlamentare din 12 decembrie, în contextul în care avansul partidului său faţă de opoziţia laburistă se reduce, potrivit mai multor sondaje de opinie.

Conform cotidianului The Guardian, care a agregat rezultatele mai multor sondaje, conservatorii încă ar avea un avans de 11 puncte procentuale în faţa laburiştilor (43% faţă de 32% din intenţiile de vot).

Liderul conservator, sosit la conducerea guvernului în iulie, a refuzat să spună dacă va demisiona în cazul în care Partidul Conservator nu va obţine o majoritate absolută.

”Mă voi concentra pe următoarele cinci zile întrucât cred că asta aşteaptă oamenii acestei ţări”, a insistat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri