Preotul Constantin Necula: Bebeluşul întrupat la Betleem s-a lăsat apoi răstignit, a murit şi a înviat pentru propria noastră libertate

Crăciunul este despre familie şi despre întoarcerea copiilor acasă, consideră părintele Constantin Necula, care afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că România este „acolo unde sunt românii”.

În România, la 30 de ani de la Revoluţie, trebuie „să restaurăm Crăciunul în familie”, mai spune preotul.

El mai vorbeşte şi despre postul Crăciunului, subliniind că este important „să ţinem post de la răutatea noastră şi să fim decenţi şi smeriţi”.

Anul 2020 ar putea însemna şi canonizarea părintelui Arsenie Boca, iar Constantin Necula declară că acesta „nu are nevoie de o cruce în calendar” pentru toţi acei români pentru care a făcut minuni.

 Au trecut 30 de ani de la Revoluţie. Cum îi vedeţi?

Suntem după 30 de ani de exerciţii în libertate. Suntem liberi. Oricât ne-am ascunde după deget, nu se compară cu nimic. (…)

Fac parte din generaţia de tineri de atunci, care o lună ne-am îmbrăcat în soldaţi, o lună am cules roadele ţării şi după două luni trebuia să punem mâna pe arme să ne apărăm ţara.

Preţuim cu adevărat libertatea câştigată la Revoluţie?

Cred că o preţuim, plătim mult plecările din ţară. Deci, adevărata libertate este inclusiv plecarea din ţară. Numărul mare de oameni care au plecat din ţară este răzbunarea cumplită, după câteva generaţii, la forţarea de a rămâne numai în ţară.

Ceea ce este important este că, oricât de mult nu am vrea să vedem, în toate instituţiile României din 1989 încoace, s-au făcut paşi uriaşi pentru un fel de dezvoltarea instituţională şi eu, care merg des prin penitenciare sau prin şcoli, le spun întotdeauna celor care comentează că nu s-a făcut nimic:

‘Noi venim de la minus o mie către zero’. În anumite situaţii, am ajuns doar la unu, la doi, dar am crescut enorm în ultimii ani. Ce am învăţat în aceşti 30 de ani a fost să preţuiesc această libertate şi să vreau tot timpul să mă întorc acasă.

Memoria mea păstrează momentul în care tata vine de la Braşov, în armată, cred că undeva spre 29 sau 30 decembrie, era spre seară şi l-am somat că eram subofiţer în post la poartă şi tata s-a apropiat de mine, i s-a luminat faţa, mi-a spus cine este, vorbea cu fiul său fără ca fiul său să mai fie.

Atât de tare era diferenţa dintre copilul pe care îl lăsase în gaj ţării şi acum încerca să-l revadă după o perioadă de timp.(…)

Ceea ce încalcă libertatea este menţinerea în continuare a pilelor şi relaţiilor în toate sistemele acestea ale ţării şi când oamenii funcţionează după programul partidului, nu după manualul de istorie, iese prost de obicei. Libertatea ne este încălcată de punerea în funcţie a unor impostori.

(…) Spiritul civic românesc sper să biruiască. Nu ştiu dacă avem să-l învăţăm de undeva sau să ne repornim motoarele să devenim forţa civică din interiorul oricărei culturi care vrea să meargă mai departe. Apoi, 30 de ani a însemnat un post foarte greu pentru toţi, postul abundenţei.

Înainte posteam că nu aveam ce mânca, acum mi se pare mult mai important că postim având ce mânca. În faţa rafturilor pline ai libertatea de a spune „nu” oricărui consum. Eu îi văd pe cei care încearcă să postească ca pe nişte prieteni care încearcă să supravieţuiască în numele libertăţii. E prea mult bine ca să ne fie bine şi asta s-ar putea să ne coste la un moment dat. (…)

 Agerpres: Deci este nevoie să postim tot anul?

Constantin Necula: Am avea nevoie de post tot anul şi de pornirea motorului celui mai fragil din sufletul nostru, smerenia aceea care să rodească în ceva. Poate că par cuvinte mari. Sigur, pentru lumea modernă carierismul este o boală şi de dragul carierei calci în picioare şi lucrătorii din carieră.

Cred că adâncul acesta de smerenie se poate manifesta fără să îţi dai ochii peste cap şi fără să ai gesturi desprinse din poveşti cu sfinţi, a fi smerit înseamnă să îţi faci datoria acolo unde Dumnezeu îţi îngăduie să fii. (…) Şi mai e important să reţinem că avem nevoie să postim şi pentru că încep să ne plece copiii de acasă. Vom intra într-un foarte mare post de copii.

Se spune că a posti înseamnă să renunţi la ce ţii mai tare. Unii părinţi care au copiii plecaţi de acasă sunt într-o postire permanentă, aşteaptă telefonul, aşteaptă să nu li se întâmple copiilor ceva. Asta înseamnă că ţara posteşte. De aia suntem trişti câteodată.

Mergeţi şi ţineţi conferinţe în ţară şi în Diaspora. Ce aţi face pentru români, dacă aţi deţine o funcţie politică?

Eu asta aş face, dacă aş fi într-o funcţie politică acum, în post, aş da câte o ciorbă caldă tuturor, celor care nu au. Când am citit raportul acela că 65.000 de copii se culcă înfometaţi şi se trezesc înfometaţi, mi s-a făcut ruşine.

Nu poţi să te numeşti grădina Maicii Domnului, în care săracii mor de foame. Nu eşti grădina Maicii Domnului când 150.000 de copii nu au părinţii acasă, când casa le este păzită de neamuri, de bunici. Cea mai hulită generaţie din România, pensionarii, cei care au fost crescuţi de comunişti, uite-i! Ei păzesc ţara.

Luna decembrie e luna cadourilor. Ce cadou v-a impresionat?

Constantin Necula: M-a impresionat un puştiulică, care mi-a adus o ciocolată. Şi am făcut schimb: i-am dat o carte şi mi-a dat o ciocolată: „De ce îmi dai o ciocolată? Păi nu am să fiu de Crăciun lângă dumneavoastră”.

V-a atins gestul băieţelului….

M-a atins pentru că, de fapt, când nu eşti de Crăciun lângă ai tăi, trebuie să faci tot ce poţi ca să aibă Crăciunul la dispoziţie tot timpul. (…)

Crăciunul este despre familie, despre întoarcerea copiilor în familiile lor, despre redistribuirea de forţe educaţionale cu familia. Tata şi mama trebuie să privească copilul, în primul rând, dimineaţa. Ei trebuie să stea de vorbă cu el, ei trebuie să îl crească.

Îmi pare rău să o spun, dar nu s-a dat o lege de suspendare a maternităţii şi paternităţii doar pentru că avem de câştigat bani. Dacă câştigăm bani cu orice preţ şi preţul este liniştea copiilor noştri, ne-am nenorocit.

Copiii sunt ca un izvor de iubire care curge anapoda prin mijlocul unei autostrăzi. Aşa e în România acum. Nu numai în România, dar în România se vede mai uşor. Poate că, dacă tot vrem să restaurăm şcoala, trebuie să restaurăm Crăciunul în familie, să repunem la locul lui copilul, să fim mai atenţi, (…) să nu creştem în el duşmanul propriei noastre bătrâneţi.

Din acest punct de vedere, cred că biserica, şcoala şi alte două – trei instituţii serioase, mă refer acum la bunici, au unele din marile datorii faţă de ţară.

Crăciunul înseamnă şi să te întorci acasă. (…) Nu în ultimul rând, cred că de Crăciun avem obligaţia de a reciti Evanghelia corect.

Bebeluşul acesta întrupat la Betleem nu vine doar ca să se afle în treabă, doar ca să ne dăm noi cu părerea după două mii de ani ce ar trebui să facă el ca noi să ne simţim liberi. El s-a născut, s-a lăsat apoi răstignit, a murit şi a înviat pentru propria noastră libertate. Un bebeluş este semnul că Dumnezeu ne-a dat înapoi libertatea.

Speraţi să se întoarcă acasă mulţi români din Diaspora?

Nu este acesta ţelul. România este acolo unde sunt românii. M-am uitat la ei la alegeri, erau ca noi pe vremuri de 1 mai. (…) Au simţit că pot da lecţia şi au dat-o. Împărţirea României în „first hand” şi „second hand” este extrem de periculoasă. Românii de acolo se strâng în jurul bisericii ca în jurul unei vetre. (…)

Aţi fost la vot anul acesta?

Am fost obligatoriu la vot. Sunt cetăţean al României libere. Am stat cu arma în mână pentru votul acesta, dacă mă gândesc bine, şi sper ca şi ceilalţi să înveţe. (…)

Mulţi credincioşi speră ca la anul să fie canonizat părintele Arsenie Boca

Şi cei necredincioşi speră asta. Ar fi un semnal că suntem liberi cu adevărat. (…) Pentru mămicile cărora le-a vindecat copiii de cancer sau pentru bunicile care şi-au recăpătat vederea sau pentru bolnavii de stomac care reuşesc să mănânce de trei ori pe zi şi pentru rugăciunile părintelui sau pentru mămicile infertile care au devenit mămici cu copii, părintele Arsenie nu are nevoie de cruce în calendar.

 Sunteţi în continuare printre cei mai mediatizaţi preoţi din Biserica Ortodoxă Română. Urmăriţi ştirile?

Constantin Necula: Nu mă mai uit la ştiri, le citesc dacă e cazul. Nici la cele sportive nu mă mai uit. Singura ştire reală îmbucurătoare a sfârşitului de an este că undeva, într-un sat de munte de lângă Ierusalim, se naşte un puşti care schimbă istoria lumii. Atât.

Dar Dumnezeu cum credeţi că ne priveşte zilele acestea?

Cu îngăduinţă şi cu foarte multă milă. De nu era mila lui Dumnezeu, eram demult şterşi de pe faţa pământului. În fond, ne-au promis-o atât de des, atât de mulţi, încât mă mir că nu ne trezim.

Să nu uităm că anul 2020 va fi anul în care noi vom prăznui Trianonul, iar alţii îl vor scuipa. Şi nu suntem pregătiţi nici măcar în cultura istorică să facem faţă unei astfel de provocări. Dar ca nepot de moroşan, care a luptat între Tisa şi Budapesta, ştim să ne pierdem mâna, ca să ne câştigăm libertatea. Asta e lucru important.