Caută
Close this search box.

Preşedintele ÎCCJ reacţionează în cazul pensiilor speciale și vrea protejarea autorității judecătorești

înalta curte

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corina Corbu, şi-a manifestat îngrijorarea, miercuri, în legătură cu intenţia Guvernului şi a Parlamentului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor, ea afirmând că va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituţie şi de lege pentru protejarea autorităţii judecătoreşti împotriva oricărui demers apt a-i afecta independenţa.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia act cu îngrijorare de intenţia Guvernului şi a Parlamentului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor, precum şi de confuzia indusă, voit sau nu, în spaţiul public prin referirea la acestea ca fiind ‘pensii speciale”’, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.

Totodată, preşedintele Înaltei Curţi reaminteşte că indemnizaţia tuturor judecătorilor şi procurorilor din România are natura juridică a unui drept salarial, calculându-se şi plătindu-se integral contribuţia de asigurări sociale, precum în cazul oricărui alt salariat, astfel încât susţinerea că pensiile magistraţilor nu sunt bazate, fie şi în parte, pe principiul contributivităţii, motiv pentru care s-ar impune să fie eliminate, este inacceptabilă.

Demersul puterilor executivă şi legislativă este şi în vădită contradicţie cu jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, care a invalidat o iniţiativă cu efect similar, arătând tocmai faptul că pensiile de serviciu ale magistraţilor fac parte din ansamblul de garanţii de natură inclusiv financiară care dau caracter efectiv, iar nu iluzoriu, statutului de independenţă şi imparţialitate al autorităţii judecătoreşti în ansamblu şi al fiecărui magistrat în parte. Un astfel de demers legislativ afectează grav echilibrul sistemului judiciar şi garanţiile de independenţă ale acestuia şi este cu atât mai nepotrivit cu cât autoritatea legiuitoare a decis doar cu câteva zile în urmă amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor legale privind pensionarea anticipată a magistraţilor cu doi ani, recunoscând astfel din nou, implicit, raţiunea şi necesitatea existenţei pensiilor de serviciu ale acestora”, precizează sursa citată.

Potrivit preşedintelui ÎCCJ, intenţia Executivului şi a Legislativului legată de pensii, ”combinată cu reluctanţa Guvernului de a respecta autonomia instanţei supreme în adoptarea propriului proiect de buget”, ”vine în contradicţie nu numai cu valorile fundamentale asumate de întreaga arhitectură instituţională a României pentru susţinerea independenţei justiţiei şi a statului de drept, dar, prin efectele lor indirecte, acestea sunt de natură a veni în contradicţie cu voinţa exprimată cu claritate de poporul român la referendumul din 2019, al cărui spirit, dacă nu chiar literă, a fost tocmai evitarea oricăror ingerinţe ale ramurilor cu încărcătură politică ale puterii de stat în justiţie”.

Ea face un apel la celelalte puteri ale statului să îşi asume valorile apărării independenţei justiţiei şi garantării unui serviciu public al justiţiei de calitate nu numai la nivel declarativ, ci în mod efectiv şi concret, inclusiv în ceea ce priveşte corecta finanţare a sistemului judiciar şi dreptul la pensie de serviciu al judecătorilor şi procurorilor, ”drept care nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care aceştia sunt supuşi tocmai pentru asigurarea independenţei şi imparţialităţii lor, dar şi pentru condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea judecătorilor (supraîncărcare, sedii improprii, boli profesionale, inflaţie legislativă ş.a.m.d) şi care le afectează în mod real sănătatea, cu impact direct asupra duratei vieţii profesionale”.

Susţinerea publică nu trebuie obţinută prin mijloace populiste, de natură să producă efecte grave pe termen mediu şi lung asupra unui serviciu public care deserveşte milioane de cetăţeni; ea trebuie realizată onest, loial şi prin cooperarea tuturor puterilor statului”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va convoca Secţiile Unite pentru analizarea acestei situaţii şi va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituţia României şi de lege pentru protejarea autorităţii judecătoreşti împotriva oricărui demers apt a-i afecta independenţa şi, mediat, a dreptului cetăţenilor la un act de justiţie modern, eficient şi în acord cu standardele europene privind calitatea unui serviciu public, mai precizează sursa citată.

Sursă articol: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri