Caută
Close this search box.

Prestigiul Laurei Codruţa Kovesi a ajuns foarte departe. Ce vor bulgarii

codruţa kovesi

Europarlamentarul bulgar Elena Ionceva a anunțat că îl va sesiza pe procurorul general european Laura Köves cu privire la drumurile proaste din Bulgaria, construite cu bani din fonduri UE.

Ionceva a vorbit pentru ziarul elvețian Tages Anzeiger, interviul fiind tradus din germană și transmis presei din Bulgaria prin Centrul de presă Partidului Socialist Bulgar (BSP).

„Mă voi întâlni cu ea (cu Kövesi, n. red.) şi îi voi înmâna documentele adunate. Există şi alte nereguli. De exemplu, diplomaţii europeni ştiu foarte bine ce se întâmplă în Bulgaria”, a spus Ionceva pentru ziarul elveţian.

Ea a amintit că UE primește documente privind construcția drumurilor de la cei care construiesc drumuri proaste pe mulți bani. În urmă cu un an și jumătate, Ionceva dorea ca autorităţile bulgare să verifice total starea drumurilor din țară după tragicul accident de la Svoge, dar acest lucru nu s-a făcut.

„Bruxelles-ul controlează documentele, dar nu și drumurile în sine. Asta este problema. E nevoie ca procurorul general european să facă verificări reale: porţiunile de drumuri trebuie comparate cu planurile de construcție. Acesta lucru este conform principiilor statului de drept: pe hârtie, Bulgaria îndeplinește toate cerințele Uniunii Europene. Dar realitatea este complet diferită”, spune Ionceva.

Potrivit spuselor sale, UE cheltuie mulți bani pentru infrastructura bulgară, dar 40-50% din investiții sunt deviate către politicieni corupți”.

„Starea drumurilor este catastrofală. La numai 12 luni după construcție, trebuie să înceapă reparațiile şi cârpirea găurilor. Anul trecut, un accident de autobuz a provocat moartea a 16 persoane (accidentul din apropiere de Svoge, în august 2018). Ancheta a constatat că drumul a fost făcut de mântuială, iar suprafața sa a fost alunecoasă din cauza asfaltului turnat necorespunzător.

Experții spun că Bulgaria continuă să fie cel mai corupt stat din UE, oamenii trăiesc în sărăcie, iar jurnaliştii sunt ameninţaţi şi împiedicaţi să lucreze. Europarlamentara explică faptul că, dacă în Bulgaria nu se omoară jurnalişti, asta se datorează faptului că guvernul are alte metode de a-i înlătura.

„Ei sunt amenințați sau sunt împiedicaţi să-şi găsească un loc de muncă. Jurnaliștilor le este frică, iar acest lucru duce direct la autocenzură. Partea cea mai rea este că, în Bulgaria, a existat cândva o libertate a mass-media. Da, a fost dificil, a trebuit să luptăm. Cu toate astea, în ceea ce privește libertatea presei din Bulgaria, ne situam înaintea României vecine. Astăzi, suntem pe locul 111. Și ne scufundăm din ce în ce mai mult. Iar libertatea de exprimare stă la baza oricărui sistem democratic”, spune ea.

Potrivit spuselor sale, din Europa vin bani şi pentru finanţarea presei, însă distribuirea lor are loc într-un mod netransparent, pe principiul „cine scrie împotriva guvernului, nu primeşte bani”. Ionceva aminteşte de vizita preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Bulgaria, când, înaintea conferinţei de presă. au fost demontate microfoanele jurnaliştilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri