Caută
Close this search box.

Prima asumare de răspundere a Guvernului Orban, în Parlamentul României

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei ședințe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul și-a asumat răspundere.

Potrivit Guvernului, cele trei proiecte majore sunt modificarea legilor Justiției, abrogarea OUG 51 și legea plafoanelor bugetare.

Foto: gov.ro

Conform calendarului stabilit în ședința de miercuri a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, amendamentele pot fi depuse de aleși până joi, la ora 10.00.

Guvernul și-a asumat răspunderea pe modificarea Legilor Justiției, pentru abrogarea OUG 51 privind transportul județean care bloca decontarea transportului pentru elevi și legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Executivul a adoptat cele trei proiecte pe care își asumă răspunderea în ședința de marți seara.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiției propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2020 a pensionării anticipate a magistraților, creșterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar și partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Național al Magistraturii.

Între timp, Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă inițiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraților este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menținută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri