Caută
Close this search box.

Șanse 0 în Fed Cup cu Rusia? Sportivele noastre sunt în afara top 100 WTA!

România va întâlni Rusia în Cupa Federației, într-o întâlnire care se va disputa la Cluj, pe 7 și 8 februarie, însă șansele echipei noastre par a fi extrem de mici în confruntarea cu rusoaicele. Asta pentru că ne vom prezenta, cel mai probabil, doar cu sportive aflate în afara primelor 100 de locuri în ierarhia WTA. 

România va înfrunta Rusia la Fed Cup doar cu sportive în afara topului 100 WTA

Problema principală e dată de Simona Halep. Numărul 4 mondial a anunțat de mai multă vreme că intenționează să nu mai participe în Fed Cup, iar în urmă cu doar câteva zile Ion Țiriac, cel care îi dirijează cariera constănțencei, a confirmat că aceasta nu va fi prezentă la Cluj.

„Simona mi-a zis că nu vrea să vină să joace la Fed Cup pentru că se concentrează pe Jocurile Olimpice”, a fost declarația omului de afaceri. Deci, pe Simona nu vom conta, și nici pe Sorana Cîrstea, locul 74 în WTA, care și-a anunțat anul trecut retragerea din echipă.

În acest moment, le avem ca eligibile pentru partida de Fed Cup pe Irina Begu (locul 101 WTA), Mihaela Buzărnescu (110, în foto), Patricia Țig (111), Monica Niculescu (117) și Ana Bogdan (121).

Pentru reprezentiva Rusiei vor putea evolua  Anastasia Pavlyuchenkova (locul 30 WTA), Veronika Kudermetova (40), Ekaterina Aleksandrova (42, care a și învins-o pe Simona Halep la Beijing) și Svetlana Kuznețova (54) sau Daria Kasatkina (69).

Întâlnirea cu Rusia va avea loc la Cluj-Napoca și, dacă România va câștiga, se va număra printre primele 12 națiuni calificate, care se vor lupta pentru titlul de campioană de la turneul care se va desfășura la Budapesta între 14 și 19 aprilie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri