Caută
Close this search box.

Show-ul Kings on Ice de la Cluj, un FIASCO, pentru că gheaţa nu a fost răcită ca lumea GALERIE FOTO

kings on ice

Show-ul Kings of Ice, cu celebrul patinator Evgeni Plushenko și violonistul Edvin Marton, s-a transformat într-o bătaie de joc la adresa spectatorilor, dar şi a artiştilor, pentru că nu a fost pregătită gheața la timp, pentru spectacol.

În galeria foto de mai jos, puteţi vedea cum arăta patinoarul, care era în fapt un fel de lac superficial peste gheaţa neîngheţată destul, dar şi cum ar fi trebuit să stea lucrurile.

Plushenko ar fi trebuit să patineze împreună cu fiul lui, Alex, în vîrstă de şase ani. Ore în şir, spectatorii veniţi din toată ţara au aşteptat în faţa patinoarului, în frig, împreună cu copiii, să intre la spectacol. Totul trebuia să înceapă la ora 20.00, dar oamenii au fost ținuți în fața BT Arena din Cluj, fără explicații, iar apoi li s-a spus că nu e pregătită gheața.

”Din cauza întârzierii realizării patinoarului, de către firma de producție din Ungaria, am fost nevoiți să amânăm spectacolul KINGS on ICE Cluj-Napoca, în data de 8 decembrie, la ora 9.30. Show-ul în premieră mondială nu va suferi nici o modificare (durata programului se datorează excluderii pauzelor dintre momentele artistice).

Accesul se va putea face începând cu ora 8.00. Ne cerem scuze pentru disconfortul cauzat!”, anunțau organizatorii, Spotlights. Spectatorii au fost extrem de nemulțumiți, mai ales că mulți au venit din alte zone ale ţării şi au fost nevoiţi să se cazeze undeva pentru o noapte.

Ce justificări au avut cei de la Spotlights:

”Din cauza firmei de producție din Ungaria, am fost nevoiți să amânăm spectacolul KINGS on ICE Cluj-Napoca. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”

”Nu am gasit firma producatoare de gheata in interior, in România. Am ales aceasta firma, deoarece au realizat de zeci de mii de ori patinoaruri pentru Kings On Ice”.

Cei care doresc își pot cere banii înapoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri