Caută
Close this search box.

Sindicaliştii din Sănătate resping propunerea ministrului – ca medicii care iau șpagă să fie dați afară

şpagă

Preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, consideră că nu se poate ca în contractul colectiv de muncă să fie introdusă o clauză potrivit căreia primirea de atenții de către medici duce la desfacerea contractului de muncă, deoarece, în opinia sa, demersul contravine Codului Muncii.

„Această problemă este de foarte mulți ani dezbătută și nu este în regulă să se condiționeze actul medical, cu toții am spus acest lucru. Din punctul meu de vedere o asemenea măsură nu ar fi posibilă pentru că ar contraveni Codului Muncii”, spune  şeful Sanitas, potrivit Mediafax.

„Codul Muncii este o lege fundamentală a salariatului, iar o astfel de sancțiune cred că ar încălca prevederile Codului Muncii.

În momentul de față, nu cred că se poate implementa așa ceva. (…) Orice modificare a contractului individual de muncă se face prin act adițional cu acordul salariatului!

De aceea am spus că o măsură unilaterală contravine Codului Muncii. Mai mult, m-am uitat acum peste CCM recent negociat cu Ministerul Sănătății si la anexe este prevăzut un model cadru al CIM care nu poate fi modificat unilateral de catre Minister”, spune Hușanu.

Declaraţia lui Viorel Huşanu apare după ce ministrul Sănătății, Victor Costache, a spus că analizează posibilitatea ca în contractele personalului medical să fie menționat că primirea de atenții va duce la pierdea postului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri