Caută
Close this search box.

Tőkés a câştigat procesul de calomnie împotriva lui Talpeş, Gâdea şi alţii care i-au spus că e spion maghiar

tokes laszlo

László Tőkés a câştigat, vineri, la Curtea de Apel din Bucureşti, în a doua instanţă, procesul de calomnie pe care l-a intentat unor foşti demnitari ai serviciilor secrete care l-au numit spion al Ungariei într-o emisiune televizată.

Aceştia au afirmat că a primit bani de la serviciile secrete ungare în perioada rezistenţei sale la Timişoara, a anunţat, duminică, Biroul de presă al lui Tőkés.

„Extrasul sentinţei pronunţate vineri de către Curtea Apel din Bucureşti a fost publicat pe portalul instanţelor din România.

Sentinţa a revenit asupra hotărârii instanţei de fond, care era defavorabilă lui László Tőkés, acordându-i daunele morale de 1 leu, sumă ce trebuie plătită de Filip Teodorescu, fost locţiitor al comandantului serviciului de contraspionaj al Securităţii, împreună cu Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), postul de televiziune Antena 3 şi moderatorul său, Mihai Gâdea, care au oferit spaţiu celor doi foşti şefi ai serviciilor secrete pentru a-şi profera calomniile.

Instanţa a dispus ca pârâţii să plătească cheltuieli de judecată totalizând 3.300 lei lui László Tőkés,” precizează sursa citată într-un comunicat transmis Agerpres.

Un judecător din completul compus din trei membri a formulat opinie separată, considerând apelul lui László Tőkés nefondat şi cerând suportarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei de către apelant.

Sentinţa nu este definitivă, împotriva ei se poate face recurs în 30 de zile de la comunicarea oficială.

Filip Teodorescu, fost locţiitor al comandantului serviciului de contraspionaj al Securităţii şi Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), au afirmat în septembrie 2014, într-o emisiune moderată de Mihai Gâdea la Antena 3, că László Tőkés a fost agent plătit al serviciilor secrete ungare.

Ei au vrut să demonstreze afirmaţia printr-o adeverinţă scrisă de fostul pastor timişorean în octombrie 1989, prin care atestă primirea unei donaţii bisericeşti de 20.000 lei din Ungaria. În opinia lor, adeverinţa confiscată de la comisionarii donaţiei la graniţa României cu Ungaria dovedeşte că László Tőkés a lucrat pentru serviciile secrete ungare, fiind plătit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri