Caută
Close this search box.

Traian Băsescu nu se lasă și forțează la Strasbourg aflarea adevărului: Parlamentul va dezbate o rezoluție despre Revoluție

traian băsescu

Europarlamentarul Traian Băsescu, fost președinte al României, anunţă că luni, la Strasbourg, în cadrul Parlamentului European (PE) va începe dezbaterea unei rezoluţii despre Revoluţia Română din decembrie 1989, aceasta urmând să fie votată în plenul legislativului european în cursul zilei de joi.

„Revoluţia din România în dezbaterea Parlamentului European! Luni, la Strasbourg, va avea loc un eveniment unic. Se va dezbate o rezoluţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Dezbaterea are loc în ziua de 16 Decembrie, exact la 30 de ani de la începerea Revoluţiei la Timişoara, iar votul în plenul Parlamentului pentru Rezoluţie se va da Joi, 19.12.2019”, a scris eurodeputatul Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Băsescu precizează că toţi cei 32 de parlamentari reprezentând PNL, PSD, USR-PLUS, Pro România, PMP şi UDMR au venit cu propuneri referitoare la proiectul de text şi îl vor susţine în votul din plenul PE.

„Un alt lucru bun este că toţi cei 32 de parlamentari români, indiferent de aparteneţa politică, au putut să facă propuneri pe proiectul de text şi îl vor susţine în plen. La fel de important este că liderii tuturor grupurilor parlamentare au fost de acord cu propunerea grupului PPE de a se introduce în dezbaterea Plenului Parlamentului Rezoluţia despre Revoluţia Română”, a mai menţionat europarlamentarul PMP Traian Băsescu în postarea de pe pagina de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri