Caută
Close this search box.

A fost înghesuială mare pentru apa sfințită de Bobotează. Oamenii și-au pierdut răbdarea

A fost înghesuială mare la Iași pentru apa sfințită de Bobotează. Mai mult, oamenii au rupt bradul din care a fost făcută crucea cu care a sfințit preotul. 

Mii de persoane au participat luni la prânz la slujba de Bobotează oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan. După ce mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit apa din cele 11 butoaie, lumea s-a îmbulzit pentru a lua agheasmă. Între timp, zeci de persoane au rupt ramurile de brad din cruce, scrie Mediafax.

Sute de persoane au așteptat la rând, luni, să ia agheasmă, în timp ce alte mii de credincioși ascultau slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, în fața Catedralei Mitropolitane din Iași.

Au venit cu peturi de 2,5 litri și cu găleți și de după un gard al Jandarmeriei i-au rugat pe preoți și pe voluntari să le umple recipientele. Cei mai vocali, la fel ca în fiecare an, au fost cei din comunitățile rome din Iași, care au luat și câte 10 litri de agheasmă, „ca să sfințească casele și mașinile”.

Îmbulzeală nu a fost doar la agheasmă, ci și în fața Catedralei, unde oamenii au rupt din bradul din care a fost făcută Crucea de Bobotează. Ramurile sfințe de Mitropolitul Moldovei ar trebui să le poarte noroc tot anul, spun oamenii.

În parcarea de la lângă catedrală, câțiva țigani au aruncat cu agheasmă pe mașini și s-au așezat la masă, „pentru că așa spune tradiția”. În portbagaje erau bucate alese: cozonaci de 5 kilograme, afumături, bucăți întregi de porc la proțap și zeci de sticle de băutură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri