Caută
Close this search box.

A început procesul de punere sub acuzare şi DESTITUIRE a Preşedintelui Trump

donald Trump

Senatul american a deschis joi procesul de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) împotriva preşedintelui Donald Trump, cu citirea în plen a celor două articole din actul de acuzare împotriva liderului de la Casa Albă, informează agenţiile AFP şi DPA.

Sesiunea este prezidată de Chuck Grassley, senatorul cu rangul cel mai înalt în camera superioară a Congresului, care i-a invitat pe cei şapte procurori (”managers”) desemnaţi de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor conduşi de congresmanul Adam Schiff.

Acesta din urmă a citit pe un ton grav cele două capete de acuzare în procesul politic împotriva preşedintelui american, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Congresului.

Donald Trump ”a acţionat într-o manieră contrară încrederii conferite unui preşedinte şi subversivă pentru conduita guvernului”, a indicat în discursul său Adam Schiff, fost procuror federal în California şi şef al anchetei parlamentare din Camera Reprezentanţilor în urma căreia au fost reţinute cele două capete de acuzare.

Judecătorul John Roberts, de la Curtea Supremă, va sosi la circa două ore după începutul şedinţei pentru a-i desemna drept juraţi pe cei 100 de senatori, potrivit Agerpres. El va prezida procesul politic împotriva liderului de la Casa Albă, al treilea proces de acest fel din istoria SUA, după cele împotriva preşedinţilor Richard Nixon şi Bill Clinton.

Procesul de impeachment împotriva preşedintelui republican a fost iniţiat de majoritatea democrată a Camerei Reprezentanţilor, în urma scandalului legat de presiunile pe care Donald Trump le-ar fi exercitat asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, anchetă sistată de justiţia ucraineană după ce acesta din urmă a cerut Kievului demiterea procurorului care o conducea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri