Acord privind respectarea embargoului asupra armelor, la Conferinţa de la Berlin

Liderii principalelor ţări implicate în conflictul din Libia s-au angajat duminică să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de ONU, a anunţat cancelarul german, Angela Merkel, duminică, după conferinţa internaţională privind conflictul libian desfăşurată la Berlin.

„Am convenit că vrem să respectăm acest embargo asupra armelor şi că acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte”, a declarat oficialul german într-o conferinţă de presă la finalul negocierilor, conform France Presse, citată de Agerpres.

Cancelarul Germaniei a anunţat că la conferinţă a fost convenit un acord care stabileşte un plan de pace pentru Libia, ”un proces obligatoriu”, şi vor urma rapid acţiuni pentru a implementa ceea ce s-a convenit.

Prima întâlnire pentru consolidarea încetării focului urmează să aibă loc curând, a spus ea, citată de dpa.

Merkel le-a mulţumit participanţilor, printre care liderii Rusiei şi Turciei, pentru „o atmosferă foarte constructivă” în timpul discuţiilor.

Acordul este ”un semnal puternic că suntem pe deplin angajaţi să sprijinim o rezolvare paşnică a crizei din Libia”, a declarat la rândul său secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în conferinţa de presă comună cu cancelarul german.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că negocierile au găsit „cheia cu care putem rezolva conflictul din Libia”.

Libia se află în criză încă de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011. În ultimele luni, un război civil a pornit între premierul Fayez al-Serraj, recunoscut internaţional şi comandantul rival Khalifa Haftar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *