Caută
Close this search box.

Amenzi pe capete în București: Peste 60 de sancţiuni şi 13 permise reținute într-o singură noapte

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat peste 60 de sancţiuni şi au reţinut 13 permise, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei acţiuni pe principalele artere din Capitală.

Potrivit Brigăzii Rutiere, au fost întocmite două dosare penale pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere ale municipiului Bucureşti pentru reducerea riscului rutier în rândul tuturor participanţilor la trafic, urmărindu-se cu preponderenţă depistarea conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Au fost aplicate 63 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 28.000 lei, şi au fost reţinute 13 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric„, a informat, sâmbătă dimineaţa, Brigada Rutieră, citată de Agerpres.

Spre exemplu, în jurul orei 23,30, un bărbat de 23 de ani a condus un autovehicul pe Str. Ion Brezoianu, aflându-se influenţa substanţelor psihoactive. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive (canabis). În acest context, conducătorul autoturismului a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

De asemenea, în jurul orei 3,45, poliţiştii au depistat un bărbat de 23 de ani, care conducea un autovehicul pe Bd. George Coşbuc, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul Alcooltest care a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost transportată la INML în vederea recoltării de probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră în municipiul Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri