Caută
Close this search box.

Camioane IVECO, mare parte construite în România, pentru Armată

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat miercuri că a fost semnat un prim contract cu o companie italiană pentru achiziţia de platforme de transport pe roţi, echipamente care vor intra în înzestrarea Armatei României.

Documentul a fost semnat marţi de locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente şi reprezentantul operatorului economic IVECO Defence Vehicle SPA din Italia, potrivit unui comunicat al MApN, citat de Agerpres.

Acest contract subsecvent are o valoare de peste un miliard de lei, fără TVA şi se va derula pe o durată de 4 ani. Contractul prevede achiziţia unui număr de 942 de platforme.

„Furnizorul are obligaţia ca produsele livrate în baza contractului subsecvent să fie realizate în facilităţi integrate în industria de profil din România, în conformitate cu Planul de realizare a capabilităţilor privind nivelul de implicare a industriei naţionale în realizarea produselor şi asigurarea suportului logistic integrat pe toată durata de viaţă a acestora”, arată Ministerul.

Valoarea obligaţiei de compensare asumată de furnizor (offset) este de cel puţin 80% din valoarea, fără TVA, a contractului.

FOTO: adevarul.ro

Acordul cadru prevede, în total, cumpărarea a 2.902 platforme de transport pe roţi în diverse configuraţii.

„Capabilităţile privind nivelul de implicare a industriei naţionale în realizarea produselor se vor realiza în baza acordului de compensare, ce se va încheia de către IVECO Defence Vehicle SPA Italia cu OCATS (Oficiul de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială) în baza OUG nr. 189/2002”, menţionează MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri