Caută
Close this search box.

Chestorul Bogdan Despescu ar fi plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat

bogdan despescu

Bogdan Despescu, chestor șef de poliție și secretar de stat în Ministerul de Interne, a plagiat cel puțin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat, susținute în anul 2010, la Academia de Poliție.

Numărul doi din Ministerul de Interne, numit în funcție la 29 noiembrie 2019, a folosit cel puțin patru surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat. De exemplu, dintr-o carte scrisă de un fost profesor de la Academia de Poliție, Despescu a plagiat nu mai puțin de 77 de pagini.

În martie 2018, în plin scandal legat de tezele de doctorat plagiate susținute la Academia de Poliție, chestorul șef de poliție Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituții să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român.

În ianuarie 2010, când Despescu și-a susținut doctoratul, mai multe tipuri de sporuri pentru angajații din sistemul public – printre care și cel pentru doctorat – au fost eliminate sau modificate.

În martie 2019, Despescu a câștigat definitiv procesul, iar IGPR a fost obligat de instanță să îi achite spor doctoral pentru fiecare lună în parte începând cu martie 2015, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală.

Suma totală câștigată de Bogdan Despescu în instanță este secretă, informează jurnalista Emilia Şercan, pentru PressOne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri