Caută
Close this search box.

Conflict India – Pakistan. India AMENINŢĂ că face praf Pakistanul în şapte-zece zile

india

India are capacitatea militară de a învinge Pakistanul în doar zece zile în cazul unui nou conflict armat între cele două ţări rivale din Asia de Sud, a afirmat premierul indian Narendra Modi, citat de France Presse.

Cele două puteri nucleare s-au confruntat în trei războaie de la separarea în 1947, iar anul trecut avioane de vânătoare ale ambelor state s-au înfruntat deasupra regiunii disputate din Kashmir.

‘Pakistanul a pierdut deja trei războaie. Forţele noastre armate nu au nevoie de mai mult de 7-10 zile pentru a îngenunchea Pakistanul’, a declarat marţi şeful guvernului indian într-un discurs rostit la academia militară din New Delhi.

Purtând o caschetă bordo a Corpului naţional de cadeţi, ramura de tineret a forţelor armate indiene, liderul naţionalist hindus a amintit de loviturile forţelor aeriene indiene asupra teritoriului pakistanez în 2016 şi în 2019.

‘Noi procedăm la lovituri chirurgicale şi atacăm teroriştii în casele lor’, a spus el.

Prim-ministrul indian este sub presiune în contextul unor manifestaţii ce persistă împotriva unei legi controversate asupra cetăţeniei şi încetinirea creşterii economiei acestei ţări cu 1,3 miliarde de locuitori.

Pakistanul continuă să ducă un ‘război prin procură’ împotriva Indiei, a estimat Modi, referindu-se la grupări rebeli susţinute neoficial de Islamabad în Kashmirul indian, unde India se confruntă cu o insurecţie armată.

Regiunea himalayană din Kashmir este divizată între Pakistan şi India, fiecare dintre ele revendicând-o integral, constituind un butoi de pulbere care poate sări în aer în orice moment şi să provoace un nou conflict între cele două ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri