Caută
Close this search box.

Cum AJUTĂ Simona Halep victimele incendiilor din Australia

Simona Halep

Simona Halep, numărul 4 mondial, a găsit o modalitate inedită pentru a veni în ajutorul victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia.

Alţi jucători din întreaga lume au dat curs unul apel făcut de tenismanul australian Nick Kyrgios de a dona câte 200 de dolari australieni de fiecare dată când vor reuşi un as în cursul meciurilor.

Însă Halep a precizat că acesta nu este punctul ei forte, potrivit Reuters.

„Ei bine, băieţi, ştiţi că iubesc Australia, dar în acelaşi timp ştiţi că nu reuşesc prea mulţi aşi.

Aşa că vreau să ajut, iar provocarea mea este aceasta: de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill, în timpul meciurilor din Australia, voi dona câte 200 de dolari.

În acest fel, voi strânge mulţi bani”, a scris Simona într-o postare pe Twitter.

Franţuzoaica Alize Cornet, care nu are nici ea un serviciu prea puternic, a precizat că iniţiativa Simonei Halep a inspirat-o.

„Aceste incendii de vegetaţie din Australia îşi sfâşie inima. Şi, aşa cum spunea Simona, nu voi strânge mulţi bani pe baza serviciului meu.

Aşa că voi dona 50 de dolari pentru fiecare drop shot câştigător reuşit în Australia. Mult mai eficient”, a postat Cornet pe Twitter, citată de Agerpres.

Australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, a anunţat la rândul ei că va dona victimelor incendiilor din ţara sa întreaga sumă pe care o va încasa în urma participării la turneul de la Brisbane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri