Caută
Close this search box.

Cum încearcă Rusia să influenţeze politica în Bulgaria. Răspuns: ca în România!

rusia

Toate partidele din guvernul și parlamentul bulgar, precum și aproape toate ziarele bulgăreşti lucrează pentru interesele Rusiei.

Acest lucru este deosebit de vizibil mai ales în implementarea proiectelor energetice, care ori contrazic logica economică (cum ar fi continuarea Turk Stream prin Bulgaria), ori amenință direct securitatea națională (Centrala Nucleară de la Belene), scrie Dnevnik.

În Balcani, elitele politice sunt gata să îmbrățișeze modelul autoritar rus, care se potrivește mecanismelor dominante ale regiunii pentru „captarea” statului de interese private.

Oamenii care iau decizii devin colaboraţionişti ai Moscovei, iar această cooperare este garantată și prin rentele obținute pe bază de corupție din marile proiectele ruseşti din infrastructură și energie.

Pe fondul lipsei de dorinţă cu care UE s-a angajat politic față de sud-estul Europei, SUA devine din nou o contrapondere de neînlocuit a forțelor destabilizatoare în Balcani.

Prezența diplomatică sporită a SUA în regiune, în 2019, ar trebui să fie urmată de acțiuni la fel de puternice pentru combaterea corupției și spălării banilor, precum și pentru reconstruirea din nou a instituțiilor democratice ca un stăvilar al influenței străine răuvoitoare.

Acestea sunt doar o parte din concluziile unui raport al Centrului pentru Studiul Democrației asupra Mecanismelor de Influență Rusă după anul 2014, elaborat cu ajutorul a 10 cercetători și jurnaliști de investigație din zonă.

Autorii mulțumesc pentru sfaturile și coordonarea a zeci de reprezentanți ai structurilor NATO, UE, Departamentului de Stat și trei ministere de externe din Europa, ONG-uri din SUA și Europa, precum şi ambasadorului american, Eric Rubin, dar şi altora.

Acesta este al treilea din seria „Manualul de la Kremlin” și a fost prezentat săptămâna trecută la Washington, la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (Center for European Policy Analysis). Analiza vizează 8 țări, inclusiv din UE și NATO: Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru.

„Chiar și guvernarea GERB și partenerii săi de coaliție din Frontul Patriotic au îmbrățișat, de fapt, începând cu anul 2006, cea mai mare parte a proiectelor energetice lansate de Kremlin, deși partidul lui Boiko Borisov, verbal, se pronunţă pentru realizarea obiectivelor strategice euro-atlantice ale Bulgariei”, se arată în text.

În acesta se afirmă că Ataka este cel mai deschis partid pro-rus din Bulgaria, dar pentru Kremlin este un jucător periferic, iar principalele sale operațiuni de intervenție politică se concentrează pe forțele politice importante din punct de vedere structural, inclusiv principalele partide de guvernare și opoziție.

„Partidul Socialist Bulgar (BSP) este cel mai popular partid pro-Moscova din Bulgaria, precum și cel mai mare grup de opoziție din Parlamentul de la Sofia.

Partidul nu este eurosceptic și, în general, urmărește orientarea euroatlantică în politica externă, dar în tandem cu alte partide mai mici, dar foarte influente, precum Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi și ABV, lucrează în mod sistematic pentru promovarea agendei economice ruse în Bulgaria.

Ei sunt deosebit de activi în activitatea de lobby pentru proiecte de infrastructură de mare amploare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri