Caută
Close this search box.

Doar cine obține viză de flotant cu 60 de zile înainte de alegerile locale poate vota

Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pe care urmează să-şi angajeze răspunderea miercuri, în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant, astfel perioada a fost instituită la 60 de zile, un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, iarăşi, o cerinţă a mai multor organizaţii civice care au solicitat înlesnirea şi facilitarea modului de înscriere în cursa electorală a candidaţilor independenţi a fost respectată, agreată şi adoptată, respectiv numărul de semnături a fost redus de 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor, amendament depus de colegii de la USR”, a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.

El a precizat că un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlamentul României şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât „să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au număr 7 senatori sau 10 deputaţi”.

„Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea Secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă”, a spus Dancă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri