Caută
Close this search box.

E pe faţă! Olguţa Vasilescu susţine în continuare PROPAGANDA ca pensionarii să ia şi salariu de la stat

olguţa vasilescu

PSD a transmis că ”PNL continuă manipularea”, în legătură cu posibilitatea de a lucra până la vârsta de 70 de ani, şi a transmis mesajul: ”Păi, dragi români, nici astăzi nu vă opreşte nimeni să lucraţi după vârsta de pensionare”.

”În varianta PNL, VEŢI FI OBLIGAŢI să «optaţi»: ori staţi acasă şi vă luaţi pensia ori, dacă mergeţi la lucru, vă luaţi doar salariul”, susţine PSD.

”PNL continua manipularea, spunând că majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani este «opţionala»! Păi, dragi romani, nici astăzi nu vă opreşte nimeni să lucraţi după vârsta de pensionare! Dar acum, dacă veţi lucra după 65 sau 63 de ani, veţi lua atât pensia la care aveţi dreptul, cât şi salariul pentru care munciţi. Amândouă!”, a transmis, luni, PSD.

Social democraţii susţin că, în varianta PNL, ”VEŢI FI OBLIGAŢI să «optaţi»: ori staţi acasă şi vă luaţi pensia ori, dacă mergeţi la lucru, vă luaţi doar salariul”.

”Prin urmare, varianta PNL nu este o opţiune, ci o CONSTRÂNGERE. Să renunţaţi fie la pensie, fie la salariu! Atât pentru bugetari, cât şi pentru cei din privat!”, a mai transmis PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pensiile vor creşte şi a apreciat drept o idee bună posibilitatea ca cei din marile sisteme să se poată pensiona mai târziu decât prevede în prezent legislaţia.

„Nu vreau să dau eu acum nişte indicaţii prin televizor cum trebuie să calculeze Guvernul pensiile. Este o discuţie foarte serioasă cea în jurul pensiilor. Discuţia se va purta cu argumente şi, evident, obiectivul final este să se găsească soluţii care sunt sustenabile, plătibile şi prin care se elimină inechităţile şi se cresc pensiile. Toată lumea întreabă: ‘Cresc pensiile?’. Da, vor creşte pensiile. Este un lucru evident, fiindcă ne dorim acest lucru, nu din alt motiv”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că în privinţa plafonării pensiei minime la 704 lei este o discuţie pe care trebuie să o poarte cu premierul Orban.

Şeful statului a apreciat drept o idee bună ca cei care lucrează în Educaţie şi Sănătate să aibă posibilitatea să se pensioneze mai târziu decât prevede legislaţia în prezent.

„În primul rând, mi se pare o idee foarte bună, fiindcă noi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă, mai ales un deficit de forţă de muncă calificată şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi angajaţi, mai ales în sistemele mari publice, care ar dori să continue munca lor. Cunosc personal multe persoane care ar vrea să continue, dacă ar fi posibil, să lucreze peste vârsta de pensionare. Şi atunci a apărut discuţia, la care recunosc că am participat, să se dea, în perspectivă, posibilitatea acestor persoane să rămână mai mult timp în sistem. În acest fel, în primul rând, s-ar atenua deficitul de forţă de muncă. În al doilea rând, persoanele apte şi disponibile să lucreze mai mult şi care sunt, de regulă, foarte bine calificate vor avea posibilitatea să o facă”, a explicat Iohannis.

El a subliniat că nu se doreşte creşterea vârstei de pensionare.

„Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus ca noi vrem să creştem vârsta de pensionare. Nu este adevărat! Noi nu dorim să creştem vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită. Însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru. Este o opţiune, nu este o obligaţie”, a menţionat şeful statului.

Acesta a arătat că a susţinut nevoia unei abordări foarte serioase şi elaborarea unei legislaţii pentru pensii care garantează sustenabilitate şi stabilitate, însă a menţionat că PSD a „ignorat aceste avertismente”.

„Suntem în situaţia în care au apărut inechităţi între pensionari şi atunci devine din ce în ce mai clar că legea în vigoare trebuie îmbunătăţită. Da, legea trebuie îmbunătăţită şi, cu această ocazie, cu siguranţă, se vor face noi calcule şi se va verifica cum se îmbunătăţeşte sistemul ca să fie şi echitabil, şi sustenabil, şi să crească pensiile”, a mai spus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri