Enigmele istoriei: Chiar ne-a vândut Churchill lui Stalin?

Winston Churchill, fost ofiţer de armată, reporter de război şi prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945 şi 1951-1955), este unul dintre cei care au propus pentru prima dată crearea „Statelor Unite ale Europei”.

În România, Churchill nu este însă deloc popular. Winston Churchill s-a născut la 30 noiembrie 1874, în familia aristocrată Spencer-Churchill a ducilor de Marlborough, dar mama sa provenea din America. După ce s-a bucurat de o copilărie privilegiată, Churchill și-a început studiile în 1888, la Harrow, o renumită şcoală de băieti din Londra. Nu i-a plăcut şcoala şi nu a fost un elev deosebit.

La terminarea studiilor, în 1893, abia după trei încercări a reușit să treacă examenul de admitere la Sandhurst, Academia Militară Regală. Dar, după absolvire, a început o carieră militară deosebită. În următorii cinci ani, a luptat pe trei continente, a câștigat patru medalii şi un Ordin de Merit, a scris cinci cărţi şi a dobândit un loc în Parlament.

Toate acestea s-au întâmplat înainte să împlinească 26 de ani. În perioada în care se afla în serviciul armatei britanice, Churchill a fost și corespondent de presă. În timp ce făcea un reportaj despre Războiului Burilor din Africa de Sud, a ținut el însuși prima pagină a ziarelor când a evadat dintr-o tabără de prizonieri de război de acolo, după care s-a întors în Anglia în 1900 pentru a se implica într-o carieră politică. A fost ales în Parlament şi a lucrat în cabinete diferite ca ministru al afacerilor interne şi prim Lord al Amiralităţii (ministrul responsabil de marină). În 1915, a fost forţat să demisioneze după eşecul unei campanii militare. A decis să se alăture din nou armatei şi s-a aflat la comanda celui de-al șaselea batalion, Royal Scots Fusiliers, în tranşeele din Franţa. În 1917, când s-a format un nou guvern, a devenit ministru al munițiilor. În anii care au urmat până în 1929, Churchill a ocupat cele mai importante funcții ministeriale, cu excepţia celei de ministru al afacerilor externe. În 1929, Churchill a părăsit Partidul Conservator. Acesta este începutul acelei perioade din viaţa lui cunoscută sub numele de „anii de izolare”. A continuat să scrie și a devenit un autor foarte bine vândut, publicând numeroase articole şi cărţi. Churchill s-a numărat printre primii și puținii oameni care și-au dat seama de ameninţarea crescândă pe care o reprezenta Hitler cu mult înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind primul care și-a exprimat preocupările în acest sens. În 1939, previziunile lui Churchill s-au adeverit la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, a devenit prim-ministru şi a condus Marea Britanie pe timpul anilor grei de război, oferind speranță și determinare poporului britanic prin discursurile sale pline de inspirație. Refuzul său ferm de a lua în considerare înfrângerea sau de a negocia cu naziştii a inspirat rezistența britanică, în special la începutul războiului, atunci când Marea Britanie a fost singura care i s-a opus în mod activ lui Hitler. Cu toate acestea, Churchill a pierdut alegerile la sfârşitul războiului, a relatat eurostiri.eu.

Totuşi, nu și-a pierdut capacitatea de a anticipa evenimentele, fapt demonstrat de faimosul său discurs ţinut la Fulton, Missouri, privind ameninţarea reprezentată de comuniştii sovietici, în care a inventat binecunoscuta expresie „Cortina de Fier”. În 1946, Churchill a rostit un alt discurs celebru, la Universitatea din Zürich, în care a pledat pentru crearea „Statelor Unite ale Europei”, îndemnându-i pe cetăţenii europeni să întoarcă spatele ororilor din trecut şi să privească spre viitor. El a declarat că Europa nu îşi poate permite să alimenteze ura şi răzbunarea izvorâte din rănile trecutului şi că primul pas spre recrearea „familiei europene” a dreptății, compasiunii şi libertății era „edificarea unor State Unite ale Europei”. Favorabil creării Statelor Unite ale Europei, Churchill s-a numărat printre cei care au pledat pentru prima dată în favoarea integrării europene pentru a evita ca atrocităţile celor două războaie mondiale să se repete, propunând ca prim pas în acest sens înfiinţarea unui Consiliu al Europei, relatează site-ul oficial al Uniunii Europene. În 1948, la Haga, 800 de delegaţi din toate ţările europene s-au reunit în cadrul unui mare Congres al Europei, la care Churchill a fost preşedinte de onoare. Acest eveniment a condus la crearea Consiliului Europei, la 5 mai 1949, la a cărui primă reuniune a participat însuşi Churchill. Apelul său la acţiune poate fi considerat un stimul pentru continuarea integrării, așa cum s-a convenit ulterior în timpul Conferinţei de la Messina din 1955 care, doi ani mai târziu, a avut ca rezultat încheierea Tratatului de la Roma. Churchill a fost, de asemenea, cel care a adus pentru prima dată în discuție ideea unei „armate europene” care să protejeze continentul şi să consolideze diplomaţia europeană. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată în 1959, la un deceniu după ce Churchill promovase pentru prima dată ideea înfiinţării sale. În România, Churchill nu este foarte popular.

Motivul este faimosul acord de procentaj, supranumit „documentul obraznic”, o înțelegere între Stalin și Churchill privind împărțirea Europei de Sud-Est în sfere de influență, înțelegere survenită în timpul celei de-A Patra Conferință de la Moscova, în 9 octombrie 1944. Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un șervețel) propunerea ca sferele de influență să se împartă procentual după cum urmează: România: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%; Grecia: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%; Ungaria și Iugoslavia: Uniunea Sovietică și Marea Britanie ambii cu 50%; Bulgaria: Uniunea Sovietică cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%. El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi lui Churchill. „Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia” ar fi spus Churchill. „Nu, păstrați-o” ar fi răspuns Stalin. n negocierile ulterioare din 10 şi 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden şi Viaceslav Molotov ,URSS ajunge să obţină preponderenţa şi în Ungaria într-un procent de 80%. Astfel s-a încheiat tocmeala dintre Churchill şi Stalin. Pe de altă parte, există istorici care susțin că soarta României fusese însă deja hotărâtă încă din 1943, iar Churchill a obținut oricum maximum din ce putea obține la Moscova, adică salvarea Greciei. În decembrie 1943, Stalin, Churchill şi Roosevelt s-au înţeles asupra debarcării în Franţa, dar acordul nu a cuprins şi o debarcare secundară în Balcani, aşa cum propuseseră iniţial britanicii. Consecinţa acestei înţelegeri a fost că trupele sovietice s-au îndreptat în viteză spre Berlin, nu cu dorinţa de a elibera Ungaria sau România de nazişti, ci de a le ocupa, după cum a povestit în memoriile sale Milovan Djilas, unul din apropiaţii lui liderului iugoslav Tito. Şi Djilas s-a dus la Moscova. Ştim de conversaţia cu Stalin din memoriile fruntaşului iugoslav şi de acolo avem celebra frază a lui Iosif Vissarionovici: «În războiul acesta nu este ca în celelate războaie. Acolo unde ajung armatele victorioase, până acolo se întinde şi regimul pe care îl reprezintă»”, spunea regretatul Dinu Giurescu, într-un interviu pentru Digi 24.