Caută
Close this search box.

Fostul director al Direcţiei Agricole Constanţa, CONDAMNAT la peste 5 ani de închisoare cu executare

Fostul director al Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, Boris Parpală, a fost condamnat, joi, la 5 ani şi 3 luni de închisoare cu executare de o instanţă a Tribunalului Constanţa.

În 2015, Boris Parpală a fost trimis în judecată de DNA pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia deţinută, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

„Soluţia pe scurt: (…) Contopeşte pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (2 ani şi 1 lună), urmând ca în final inculpatul Parpală Boris să execute pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni, în regim de detenţie, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, d (dreptul de a alege) şi g (dreptul de a fi administrator)”, se menţionează în minuta publicată de Tribunalul Constanţa.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus, în mai 2015, trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului Parpală Boris, director al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Constanţa, la data faptelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri