Caută
Close this search box.

Grevă spontană la CFR, cu trenuri ANULATE: Ministrul Transporturilor întârzie să intervină

Joi dimineața, continuă a treia zi de grevă spontană de către angajații de la mai multe depouri ale CFR din țară, în mai multe orașe precum Brașov, Arad, Ploiești, Satu Mare, Cluj, Suceava sau Timișoara.

Cel puțin 1.400 de oameni au declanșat protestul. Trenurile anulate sunt și pe relații precum Brașov – București și București – Buzău. Pasagerii nu au fost anunțați și mulți au așteptat degeaba pe peron.

Anulările s-au produs fiindcă trenurile nu au voie să circule fără revizia locomotivelor.

Salariaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov protestează joi pentru a treia zi, din cauză că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanţă în condiţiile în care ultimul a expirat la finele lui decembrie.

În prezent, 19 trenuri de călători sunt anulate, pentru că nu au mentenanţa făcută.

„Este un protest spontan. Este a treia zi de proteste la SCRL. Sunt o sumedenie de trenuri anulate, cel puţin Regio sunt foarte multe. Începând de astăzi (joi, n.r.) au început să anuleze şi InterRegio. CFR Călători este în culpă, atâta timp cât au un contract de mentenanţă expirat, un contract negociat pe toate compartimentele, care a fost validat, şi încearcă şi acum să tragă de timp. Tot nu au încheiat contractul de mentenanţă, cred că încearcă să ne păcălească, pentru că altă impresie nu am”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

Liderul sindical a transmis că salariaţii nu vor să reia lucrul, dacă nu vor avea un contract semnat cu CFR Călători care să cuprindă toate punctele de lucru actuale.

„Am un mesaj de la salariaţi. Salariaţii au zis în felul următor: dacă nu vedem contract semnat de CFR Călători, care la anexă să prevadă foarte clar toate punctele de lucru actuale, ca să nu mai existe vânătoarea asta de angajaţi prin toate depourile şi prin toate secţiile noastre, salariaţii nu vor să reia lucrul, indiferent de consecinţe. Mie mi se pare că salariaţii au fost destul de tranşanţi, au spus destul de clar lucrurilor pe nume”, a spus acesta.

Întrebat dacă ministrul Transporturilor i-a chemat la discuţii, Savin a răspuns: „De la domnul ministru nu avem niciun semn”.

Angajaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov au oprit de marţi lucrul, pe motiv că CFR Călători încearcă să falimenteze compania, prin preluarea etapizată a personalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri