Caută
Close this search box.

Guvernul dă OUG pentru ca președinții de consilii județene să nu mai fie aleși direct de cetățeni

Șefii de Consilii Județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni și prin votul acestora, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației.

„Alegerea directă a președinților consiliilor județene, în același registru cu cel pentru alegerea primarilor, reprezintă o afectare gravă a statutului constituțional și legal al acestora din urmă, prin dezvoltarea conceptului de „supra-primar””, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, alegerea președintelui consiliului județean va fi realizată în mod indirect, prin votul consilierilor județeni, din rândul acestora.

Ordonanța urmează să intre în perioada următoare spre aprobare în ședința de guvern.

Vara trecută, Guvernul Dăncilă a adoptat o ordonanță de urgență potrivit căreia președinții de consilii județene urmau să fie aleși prin vot uninominal.

La vremea respectivă președintele Klaus Iohannis a criticat Guvernul pentru adoptarea Ordonanței de Urgență prin care preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi din nou prin votul direct al cetăţenilor, nu prin votul consilierilor judeţeni, cum este în prezent. Iohannis a transmis, prin Mădălina Dobrovolschi, purtătorul său de cuvânt, că schimbarea legii electorale este o concesie pe care Viorica Dăncilă le-o face baronilor PSD pentru a le câștiga sprijinul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri