Guvernul preşedintelui Donald Trump va putea refuza eliberarea unui permis de şedere sau acordarea cetăţeniei americane imigranţilor care beneficiază de ajutoare sociale sau care sunt consideraţi susceptibili să depindă de acestea, a decis luni Curtea Supremă americană, potrivit AFP.

Înalta instanţă, sesizată de urgenţă de către Ministerul Securităţii Interne, a anulat astfel, cu o majoritate de un vot, decizia unui tribunal newyorkez care a împiedicat intrarea în vigoare a acestei noi reglementări.

Decizia, validată de cei cinci magistraţi conservatori ai Curţii, împotrivă exprimându-se patru judecători progresişti, nu este decât temporară, în aşteptarea unei examinări pe fond a dosarului.

Administraţia preşedintelui republican a anunţat în vară noi criterii pentru definirea imigranţilor consideraţi drept ‘povară pentru societate’, ceea ce îi permite să le refuze accesul pe teritoriul SUA, eliberarea unui permis de şedere sau accesul la naţionalitatea americană, potrivit Agerpres.

Agenţii serviciilor de imigraţie trebuie de acum înainte să ţină cont de vârsta candidaţilor, de nivelul lor de calificare, de starea de sănătate şi de patrimoniul lor şi îi pot exclude pe beneficiarii de ajutoare sociale, inclusiv pe cei care beneficiază de alocaţii pentru locuinţă şi de bonuri pentru alimente.

Această decizie ar putea afecta 22 de milioane de străini care trăiesc în mod legal în SUA, mai ales latino-americani care de cele mai multe ori prestează activităţi prost plătite.

Potrivit Casei Albe, care a salutat luni ‘o victorie uriaşă pentru contribuabilii americani’, jumătate din familiile străine care trăiesc în SUA numără cel puţin o persoană care foloseşte Medicaid, sistemul public de asigurări de sănătate al SUA rezervat celor mai defavorizate persoane.

Cei care critică respectiva măsură se tem că aceasta va determina familiile deja în situaţii limită să renunţe la a mai solicita ajutoarele indispensabile pentru sănătatea lor, pentru hrană şi adăpost.

‘Această politică este o nouă modalitate pentru guvernul lui Donald Trump de a le face rău imigranţilor’, a denunţat luni puternica asociaţie de apărare a drepturilor civice ACLU. ‘Aceasta va afecta persoanele cu dizabilităţi şi familiile cu venituri mici’, a avertizat ACLU.

113 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =