Caută
Close this search box.

INCREDIBIL. Ambasadorul unei mari puteri occidentale A FOST ARESTAT LA TEHERAN

Protestele care au avut loc în Iran după doborârea avionului de linie ucrainean Boeing 737 au adus și arestări din rândul corpului diplomatic acreditat la Teheran.

Autoritățile iraniene au efectuat sâmbătă seara un număr record de arestări în rândul celor ieșiți în stradă sau aflați doar în trecere pe acolo. Iranienii au ieșit în stradă și au protestat împotriva autorităților, după ce conducerea iraniană și-a recunoscut vina pentru doborârea avionului PS752 al Ukraine International Airlines, care s-a soldat cu decesul a 176 de persoane.

Printre sloganele tinerilor s-au numărat mai multe lozinci împotriva liderului suprem al Iranului, căruia i s-a cerut să facă un pas în spate sau chiar să demisioneze. De asemenea, protestatarii au manifestat și împotriva Gărzilor Revoluționare și au cerut o nouă ordine socială și politică.

Este șocant, dar între cei arestați sâmbătă seara s-a numărat și Rob Macaire, nimeni altul decât AMBASADORUL Marii Britanii la Teheran.

Decizia autorităților iraniene a fost întâmpinată cu proteste masive de către autoritățile din Londra, care denunță o încălcare flagrantă a dreptului international.

Marea Britanie, protest dur după ce ambasadorul său la Teheran a fost arestat

Ambasadorul a fost arestat în timpul protestelor de sâmbătă seara de la Teheran. Inițial el a mers la una dintre universitățile din capitala Iranului, la ceea ce ar trebuit să fie un moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic.

Când momentul s-a transformat într-un protest împotriva liderilor Iranului, ambasadorul Rob Macaire a vrut să își facă loc prin mulțime pentru a se întoarce la sediul misiunii sale diplomatice. Cu toate acestea, el a fost „săltat” de către autorități și trimis la secția de poliție pentru că ar fi instigat la protest.

Secretarul britanic de externe, Dominic Raab, a transmis că „arestarea ambasadorului nostru la Teheran fără temeiuri sau explicații este o încălcare flagrantă a dreptului internațional”. Ministerul de Externe britanic a anunțat că acesta a fost elibertat ”după o scurtă detenție”, arată BBC.

Autoritățile iraniene nu au apreciat „spiritul civic” al protestatarilor și au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile ce au protestat în Teheran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri