Caută
Close this search box.

Ministrul Finanţelor anunţă: contribuţia la Pilonul II va CREŞTE până la 6%

Pilonul II

Contribuţia la Pilonul II de pensii va creşte la 5% din 2021 şi va ajunge la 6%, aşa cum cere legea, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„Sunt ţări dezvoltate care s-au lovit de această problemă. Noua Zeelandă şi Anglia au schimbat deja sistemul de pensii şi dau o mai mare atenţie pilonului de pensii private, pentru că de acolo ai un randament şi de acolo poţi să-ţi asiguri o pensie mai mare.

Anul acesta, am reuşit să salvăm Pilonul II de pensii prin eliminarea din Ordonanţa 114 a cerinţei privind creşterea capitalului. Bineînţeles că a trebuit să revenim prin Ordonanţa de ieri, pentru că PSD a atacat la Curte un proiect de lege care elimina şi taxa bancară şi această cerinţă de capital pentru Pilonul II de pensii, ca să ne asigurăm că acest lucru nu se întâmplă.

Din 2021, revenim să creştem contribuţia la Pilonul II de pensii în doi paşi, gradual. În prima fază, cred că o să fie 5%, apoi la 6%, aşa cum cere legea. Nu este de ajuns, însă. Va trebui să reformăm întregul sistem de pensii. Fără o reformă clară nu vor mai fi bani”, a afirmat Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri